Ploiesteni, sustineţi Ploieştiul – Capitala Earth Hour 2013!

Redactia -

Primăria municipiului Ploieşti anunţă cetăţenii că s-a înscris în competiţia „Capitala Earth Hour 2013!”, ediţia a doua, organizata  de World Wide Fund of Nature, în data de 23 martie 2013.În 2012, 6950 de oraşe din întreaga lume, dintre care 41 din România, au stins lumina pe 31 martie. Municipiul Ploieşti s-a numărat printre oraşele înscrise în campania Earth Hour.Anul acesta,  Earth Hour – Ora Pamântului – au o nouă provocare. Astfel, pe lângă tradiţionala închidere a luminilor timp de o oră, aceştia sunt îndemnaţi să îşi schimbe stilul de viaţă, ceea ce va conduce direct la reducerea impactului negativ asupra mediului, pentru binele planetei care ne susţine viaţa.Elementul de noutate din acest an constă în faptul că participanţii la competiţie trebuie să declare zilnic, în perioada 18-25 februarie 2013, cantitatea de deşeuri reciclabile colectată pentru a putea fi punctaţi în clasamentul final. Luând în considerare acest lucru, dar şi pentru implicarea tinerilor în colectarea selectivă de deşeuri, primăria municipiului Ploieşti a realizat un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Prahova. In cadrul acestuia, elevii sunt invitaţi să aducă deşeurile reciclabile la şcoală de unde operatorul de salubritate le va ridica zilnic.Deoarece dorim ca fiecare ploieştean să fie implicat direct în această competiţie, municipalitatea invită cetăţenii să depoziteze deşeurile reciclabile în pubelele special amenajate în fiecare cartier. Pentru ploieştenii care stau la case operatorul de salubritate pune la dispoziţie, la cerere, saci de depozitare pentru cele 3 fracţii: plastic, hârtie, sticlă. Reamintim că, în cadrul contractelor încheiate cu operatorul de salubritate, au fost prevăzute tarife diferenţiate pentru cetăţenii care colectează selectiv, ca o măsură de stimulare a populaţiei în acest context.