Ploieştean arestat pentru că falsifica documente pentru acordarea ajutorului de handicap

Redactia -

Ploieştean arestat pentru că falsifica documente pentru acordarea ajutorului de handicap

Un ploieştean în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind suspectat de falsificarea mai multor documente medicale care atestau încadrarea unor persoane în grad de handicap. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au instrumentat împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova şi Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, activitatea infracţională a unui ploieştean, angajat al unei unităţi medicale din municipiu, suspectat că în perioada 2010 – 2012 a falsificat acte medicale ce au stat la baza încadrării în diferite grade de handicap a unui număr de 12 persoane.

În acest fel, persoanele respective au beneficiat pe nedrept de indemnizaţie grad de handicap, buget complementar personal şi indemnizaţie de însoţitor, creând bugetului de stat un prejudiciu de peste 45.000 lei. Documentele falsificate de suspect, contra unor beneficii materiale, atestau în mod nereal faptul că persoanele respective suferă de afecţiuni care le dau dreptul să beneficieze de indemnizaţie de handicap şi de însoţitor/asistent personal. Ulterior în baza dosarelor prezentate, fără a avea cunoştinţă de falsificarea documentelor conţinute, comisia medicală de specialitate a emis certificate de încadrare în diferite grade de handicap.

Este de menţionat faptul că în paralel cu aceste activităţi infracţionale, suspectul avea preocupări similare şi în ceea ce priveşte falsificarea în perioada 2006 – 2011 a unor fişe medicale necesare atestării stării de sănătate a conducătorilor auto. În acest mod, se atesta nereal faptul că aceştia au fost examinaţi de medici specialişti, şi că au fost declaraţi apţi să conducă autovehicule pe drumurile publice.

 

 

Până în prezent, în urma desfăşurării unor activităţi complexe, şi prin eforturi susţinute, procurorii şi poliţiştii au identificat mai multe persoane care au beneficiat de serviciile suspectului, existând posibilitatea ca în realitate numărul acestora să fie mai mare.

Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Prin continuarea cercetărilor vor fi identificate toate persoanele care au beneficiat ilegal de drepturi ca urmare a folosirii unor documente falsificate de suspect.

În acest sens, oamenii legii lansează un apel către aceste persoane de a se prezenta în mod voluntar în faţa organelor de anchetă. Prin colaborare cu autorităţile, cei care au obţinut beneficii în urma activităţii infracţionale a suspectului ar putea diminua consecinţele legale ale faptelor lor.