PLOIEŞTI/ Mircea Cosma a fost prezent la manifestările de Ziua Europei

Redactia -

PLOIEŞTI/ Mircea Cosma a fost prezent la manifestările de Ziua Europei

 Prahovenii au avut ocazia de a fi încântaţi ieri, cu ocazia Zilei Europei, Zilei Independenţei de Stat şi Zilei Regelui, de evenimentele pe care administraţiile locale şi cea judeţeană, în parteneriat cu instituţiile de cultură şi pază şi protecţie, le-au organizat. Cele mai notabile manifestări au avut loc în localităţile Ploieşti, Câmpina, Buşteni şi Vălenii de Munte, beneficiind de invitaţi speciali atât în sfera politică, cât şi în cea a divertismentului.

La Ploieşti, cetăţenii au putut urmări ceremonii militare, desfăşurate cu predilecţie pe platoul din faţa Casei Albe, precum şi în zona Monumentului Vânătorilor de la Gara de Sud şi Monumentului Eroului Sovietic. În toate aceste locuri, au avut loc depuneri de coroane de flori, precum şi discursuri susţinute de persoane publice locale. Garda de Onoare a fost prezentă la eveniment, încheind manifestările printr-o defilare de amploare.

Cu această ocazie, Mircea Cosma a susţinut un discurs pe platoul din faţa Consiliului Judeţean, prilej cu care a subliniat importanţa crucială a zilei de 9 mai.

9 Mai a fost aleasă ca Zi a Europei de către Consiliul European de la Milano în 1985. În urmă cu 58 de ani , ministrul de Externe al Frantei, Robert Schuman, propusese unor state sa creeze o federaţie europeană care să aibă ca scop menţinerea păcii. În 1951, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda au semnat Tratatul de la Paris privind Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului. Ulterior, în 1957, ele au format Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene.

 

2 1