PLOIEȘTI: Vânzătorii de mărțișoare și-au strigat nemulțumirile față de condițiile impuse de autorități

Redactia -

Nu mai puțin de 480 de cereri pentru obținerea de autorizații de vânzare a mărțișoarelor au fost depuse la Primăria Ploiești. Solicitanților li se vor da 170 de aprobări pentru zona centrală a oraşului, restul comercianților urmând să-și vândă marfa în cartiere, în zone amenajate de municipalitate.

Principala problemă a celor care vor să scoată un ban prin comercializare de mărțișoare este, însă, faptul că autoritățile le impun să expună marfa doar pe șevalet și în aer liber. Oamenii s-au adunat, astăzi, pentru a-și exprima nemulțumirea în fața viceprimarului Iulian Teodorescu. S-au plâns că spațiul nu le va fi suficient pentru câtă marfă au și că vremea rea le-ar putea strica mărțișoarele, dacă nu stau sub corturi, ca în alți ani. În plus, autorizațiile nu vor mai fi eliberate dacă fiecare solicitant nu va avea certificat fiscal care să ateste lipsa datoriilor la bugetul de stat.

Viceprimarul le-a spus că nu au motive de îngrijorare și că tot ce se dorește este practicarea unui comerț civilizat. În cele din urmă spiritele s-au calmat, dar cine știe ce ar mai putea să intervină până când comercianții vor putea ieși efectiv pe stradă.