PLOIEŞTI/Amicii pompierilor – un concurs pentru copiii din oraş

Redactia -

PLOIEŞTI/Amicii pompierilor – un concurs pentru copiii din oraş

În ziua de vineri 08.06.2012, ora 11:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, sub directa coordonare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va organiza activitatea intitulată “Amicii Pompierilor”.

Partenerul oficial al proiectului este S.C. Mobel Auto S.R.L., societate a cărei incintă va găzdui acest eveniment. Obiectivul principal al acţiunii constă în popularizarea măsurilor şi regulilor de comportare ce trebuie respectate în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, protagoniştii – copii cu vârste între 11-13 ani – fiind angrenaţi în diferite activităţi precum: lecţii de informare preventivă, concursuri tematice pentru verificarea informaţiilor de profil, demonstraţii de stingere, respectiv prezentarea atribuţiilor şi tehnicii de intervenţie specific armei. De asemenea, la locul de desfăşurare a avenimentului va fi amplasat şi un punct de informare preventivă, “asezonat” cu materiale realizate la nivelul IGSU. Eforturile acestora vor fi răsplătite de organizatori prin oferirea diplomelor de merit şi cadourilor, puse la dispoziţie de partenerul nostru.

Concursul se va desfăşura după următorul program:

  • 1100 – 1140 – festivitatea de deschidere – lecţii teoretice
  • 1140 – 1210 – concurs – chestionar tematic
  • 1210 – 1240 – demonstraţii de stingere
  • 1240 – premierea participanţilor.