PLOIEŞTI/Au furat arborii din centrul oraşului

Redactia -

PLOIEŞTI/Au furat arborii din centrul oraşului

Joi 1 decembrie, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, în jurul orelor 00.35, s-a sesizat despre faptul că în Piaţa Victoriei din municipiul Ploieşti, două persoane de sex bărbătesc, cu vârste de aproximativ 18 ani, aveau asupra lor mai mulţi arbori ornamentali „Tuia”. Echipajul de jandarmerie a procedat la interceptarea şi legitimarea celor în cauză, stabilind că se numesc: SVP de 17 ani şi CNE de 18 ani. În urma verificărilor efectuate de către jandarmi, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză, la plecarea către casă din clubul Republica din municipiul Ploieşti, au sustras 4(patru) arbori ornamentali „TUIA” din ghivecele situate în Piaţa Victoriei, aflate în propietatea Serviciului de Gospodărire Urbană Ploieşti, cu intenţia de a-i planta în gospodăria proprie. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii prejudiciate. Celor în cauză le-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art.208/209 Cod penal. Dosarul cu documentele întocmite urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.