Prima ediție a Memorialului de șah „Nini Hristodorescu”, joi, într-o sală de sub tribuna a II-a de la „Ilie Oană”

Dragos Trestioreanu -

Prima ediție a Memorialului de șah „Nini Hristodorescu”, joi, într-o sală de sub tribuna a II-a de la „Ilie Oană”

Nicolae Hristodorescu, mai cunoscut drept Nini Hristodorescu, a fost unul dintre cei mai buni jurnaliști generaliști din Ploiești și județul Prahova, un adevărat îndrumător pentru generații diverse de ziariști locali. Profesor de limba română, a optat pentru carieră jurnalistică, scriind ani buni la ziarul Prahova, apoi la publicația Șocul cotidian, trecând la „Fair Play de Prahova” și, finalmente, la „AltPHel”. În paralel, Nini Hristodrescu a fost și un pasionat al sportului minții, către care l-a îndrumat, de altfel, pe fiul său, Daniel Hristodorescu, cel ajuns până la titlul de maestru FIDE. Trecut în neființă la vârsta de 71 de ani, pe 5 mai 2014, unul dintre colegii de breaslă ai noștri și bun prieten cu Nini, Marian Pușcaș, a avut acum ideea organizării primei ediții a Memorialul de șah „Nini Hristodorescu”, destinat, cum era normal, jurnaliștilor practicanți ai acestui sport nobil.

La competiție, care va fi găzduită de o sală amenajată sub tribuna a II-a a arenei Ilie Oană, vor participa, printre alții, ziariștii Daniel Dimache, fost coleg cu Nini la ziarul Prahova, Valentin Istudor, unul dintre cei mai buni prieteni ai celui dispărut dfin viață acum aproape trei ani și, totodată, coleg la două publicații, Daniel Cosarek și Sorin Georgescu, colegi cu el la „Șocul cotidian”, Adrian Făgărășanu și Valentin Lazăr. Evident, nu va lipsa din fața tablei cu pătrățele alb-negre inițiatorul întrecerilor, Marian Pușcaș.

Foto: www.max-media.ro și www.fairplaydeprahova.ro