Primul test al adevărului… viitorului din vară încolo al „lupilor”: FC Argeș – Petrolul 0-0!

Dragos Trestioreanu -

Primul test al adevărului… viitorului din vară încolo al „lupilor”: FC Argeș – Petrolul 0-0!

După ce a disputat mai multe meciuri amicale numai pe terenuri cu iarbă sintetică și s-a antrenat pe aceeași suprafață, ultima partidă pe cea naturală datând tocmai din luna noiembrie a anului trecut, de pe 25, de la primul test cu Romulus Ciobanu pe banca tehnică, împotriva divizionarei C, CSU 2 Craiova, Petrolul a revenit la condiții normale de competiție, după două luni și jumătate. Chiar dacă gazonul de pe terenul 3 din Complexul sportiv Nicolae Dobrin, din Pitești, nu a fost unul grozav, ba chiar dimpotrivă, testul cu FC Argeș a fost numai bun, ținând cont nu doar de eșalonul în care evoluează gazdele (locul 7, la finele turului campionatului Ligii a II-a), ci și de faptul că ar putea fi posibil ca în luna martie, atunci când va debuta partea secundă a întrecerilor din Seria a III-a a Ligii a III-a, să fie o vreme care să afecteze negativ starea terenurilor.

Amicalul de la Pitești a fost încrâncenat, s-au acordat și două cartonașe roșii, cu… drept de înlocuire, câte unul de fiecare tabără, nervii mai „explodând” în perioada cantonamentelor. Duelul a cam fost lipsit de multe faze calde de poartă, dându-se vina și pe gazonul ce-a dat cu timpul. Situație în care a fost mai degrabă un foarte bun antrenament fizic, iar rezultatul final, 0-0, unul de palmares, să zic, al echipei dintr-un eșalon mai jos. Ceea ce trebuie reținut, în primul rând, de la amicalul disputat în deplasare cu o formație din Liga a II-a este utilizarea de către Romică Ciobanu a unui „11” de început care nu ar fi exclus, în caz că nu vor fi accidentări ulterioare, să fie văzut și la Domnești, în duelul cu Viitorul, din cea dintâi rundă a returului.

Ciobanu a remarcat mai mult ca sigur forma bună a lui Bolboașă, din disputa cu Unirea Slobozia, argeșeanul apărând atunci în repriza secundă, și l-a folosit acum, la el acasă, în toate cele 90 de minute ale jocului. Trioul defensiv a fost același ca la Buftea, din primul amical de acolo, adică Antoche, Ichim și Olaru, cel de-al doilea trebuind să fie înlocuit, în minutul 60, cu Frîncu, însă doar după ce a primit un cartonaș roșu, fiind mai degrabă… confundat, în îmbulzeala creată, decât vinovat! Cvartetul de la mijloc pare și el bătut în cuie, cu doi juniori pe benzi, Saim Tudor și Velisar, ultimul fiind înlocuit și el, dar după puțin peste o jumătate de oră de joc, cu Țicu, din cauza unei lovituri la gambă, iar în centru – Chindriș și Andor, fostul jucător al Miovenilor lăsându-i locul lui Ene, la 480 de secunde de la reluare. În față, devine tot mai limpede că se va miza pe Popescu, Arnăutu și Păun, fiind însă și compatimentul care, la Pitești, a suportat cele mai multe schimbări, în mitanul al doilea: Ciocâlteu (60), Cîrjan (73) și, respectiv, testatul francez Johan Ella-Ella (75) schimbându-i, în această ordine pe cei trei de mai sus. Cu precizarea că că mijlocașul Ella-Ella (21 de ani), ultima oară la un club belgian de eșalon secund, Patro Eisden, începând cu luna septembrie 2016, dar jucând la vârsta 19 ani la Delta Tulcea, Liga a III-a, sub bagheta lui Selymes Tibor, nu a impresionat deloc, fiind și schimbat în… minutul 90+1, de Lambru! Deci, nu prezintă interes!

În concluzie, dacă înlocuirile lui Velisar și Ichim au fost impuse de cauze obiective, cum am scris mai sus, în alte condiții presupunându-se că nu s-ar fi făcut, devine destul de simplu de înțeles că cele patru schimbări permise de regulament ar fi, în ordinea compartimentelor, Ene, Ciocâlteu, Cârjan și Lambru, ultimul făcându-i loc, volens-nolens, lui Ella-Ella, pentru un sfert de oră. În condițiile în care s-a obținut un succes în dauna Unirii Slobozia, o echipă bine pusă la punct și, astfel, reprezentând un adversar tenace, și s-a făcut o remiză pe terenul unei divizionare secunde din prima jumătate a ierarhiei turului, datele statistice îi sunt favorabile lui Romulus Ciobanu.

Să vedem, atunci, dacă va merge pe aceeași linie și miercuri, 14 februarie 2018, tot la CNF Buftea, în compania unei a doua formații din Liga a II-a, mai bine clasată, mai precis Chindia Târgoviște (locul 3). Evident, trebuie avut în vedere și dacă Velisar se va recupera sau nu, ar fi semnale totuși că va fi bun de joc, ori nu vor apărea alte accidentări nedorite până atunci, la antrenamente. În altă ordine de idei, într-un clasament neoficial al „triunghiularului amical” FC Argeș-Chindia-Petrolul, piteștenii au 4 puncte și nu vor mai juca, ploieștenii 1 și mai un meci, iar târgoviștenii 0, dar vor fi adversarii „lupilor”, la mijlocul săptămânii viitoare. Să așteptăm, deci, clasamentul final, doar găzarii mai putând ataca prima poziție, dacă vor trece la două goluri diferență sau de la 3-2 în sus de dâmbovițeni. Greu, dar nu și imposibil!

Foto: www.sportpictures.eu