Prinși la furat de cupru

Redactia -

O patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova a depistat, astăzi, mai multe persoane în timp ce decopertau terasamentul căii ferate în zona de vest a municipiului Ploiești.

În momentul surprinderii, acesta au fugit, reușindu-se, în urma somării prin voce și a urmăririi acestora, reținerea și imobilizarea unuia dintre făptuitori. Conform jandarmilor, Cristian U. (29 ani), din Ploiești, împreună cu alți patru bărbați au săpat pe distanța de cinci metri în terasamentul căii ferate, în zona podului CFR din apropierea Gării de Vest, pentru tăierea cablului de cupru existent în acea zonă. Din verificări a reieșit faptul că aceștia intenționau să valorifice cuprul la un centru de colectare a fierului vechi.

Celor în cauză li s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru faptele susceptibile a fi “pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii CFR, distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a căii ferate a materialului rulant şi tentativă de “sustragere de componente ale căii ferate şi de bunuri din vagoane”, dosar ce va fi înaintat Postului de Poliție TF Ploiești Sud, în vederea continuării cercetărilor.