Programare online pentru preschimbarea permisului. Vezi detalii

Redactia -

Programare online pentru preschimbarea permisului. Vezi detalii

In vederea imbunatatirii activitatii cu publicul si reducerii aglomeratiei la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Imatriculare a Vehiculelor Prahova, conducerea Institutiei Prefectului Judetul Prahova a dispus urmatoarele masuri:

1. incepand cu data de miercuri, 10 mai 2017, in vederea solutionarii cererilor de preschimbare a permiselor de conducere, se pot face si programari on-line, pe site-ul Institutiei Prefectului Judetul Prahova, la sectiunea „Rezervare pentru preschimbare permise auto romanesti”. Persoanele inscrise on-line se vor prezenta in data si ora stabilite la inscriere la ghiseul numarul 9 al serviciului;

2. inregistrarile dosarelor de examinare in vederea sustinerii probei teoretice se vor face doar in zilele de marti si joi ale fiecarei saptamani, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Imatriculare a Vehiculelor Prahova din Ploiesti, strada Vasile Lupu, conform programului stabilit;

3. pentru programare/reprogramare in vederea sustinerii probei practice, cetatenii se vor prezenta numai la punctul de lucru al serviciului (asa-numita „sala de examen”), situat in Ploiesti, Soseaua Vestului, nr. 19, in zilele de luni, miercuri si vineri, conform programului stabilit.