Proiectul “Seniorii Petrolului Românesc, materie de curs”, implementat cu succes de profesorul UPG, Liviu Dumitraşcu

Daniel Dimache -

Proiectul  “Seniorii Petrolului Românesc, materie de curs”, implementat cu succes de profesorul UPG, Liviu Dumitraşcu

Seria de seminarii susţinute de invitaţi ai emisiunii realizată de Liviu Dumitraşcu la VPTV, “Seniorii Petrolului Românesc”, în faţa masteranzilor de la Ştiinţe conomice ai Universităţii Petrol Gaze, a fost încheiată cu o remarcabilă prelegere a conf. univ. dr. Gavriil Preda, pe tema rolului petrolului românesc în Cel de-al Doilea Război Mondial. Într-adevăr istoricul ploieştean, actualmente cadru didactic la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” Bucureşti, a prezentat audienţei, pe parcursul unei ore şi jumătate, un tablou complet al marii conflagraţii, zugrăvit preponderant în culoarea… ţiţeiului românesc, făcând fine conexiuni, explicând fenomene, decizii, acţiuni totul prin prisma bogăţiei subsolului patriei noastre, toatele piesele fiind puse cap la cap în urma unei minuţioase şi ample documentări realizată de istoric în întreaga sa carieră.

Odată încheiat cu succes acest periplu în amfiteatrul UPG al personalităţilor din domeniu, printre care amintim pe Silviu Neguţ, Liviu Ilaşi, Iulian Iancu şi alţii, a fost rândul masteranzilor, cei care au asistat la toate aceste prelegeri, să-şi prezinte şi să susţină lucrările pe temele abordate în cadrul celor 10 seminarii de către invitaţi ai emisiunii în faţa lor, primindu-şi notele de la prof. univ. dr. Liviu Dumitraşcu, aflat în rolul său de cadru didactic de data aceasta.

Aşadar, un succes incontestabil al proiectului lansat de Liviu Dumitraşcu, prin care a făcut legătura între cele două importante preocupări ale sale, televiziunea şi facultatea, demonstrând că acolo unde există pasiune lucrurile pot fi făcute şi altfel, şi mai bine, iar un adevărat dascăl are datoria să caute căi bătute şi nebătute pentru a transmite cunoştinţele şi experienţa sa celor ce ne urmează.