PSD+ALDE, replică pentru PNL Prahova

Redactia -

PSD+ALDE, replică pentru PNL Prahova

COMUNICAT DE PRESĂ

 

PNL Prahova îi cere niște lucruri prefectului

 

Am aflat, din presă, că autointitulații ”liberali” îi cer domnului prefect Cosmin Georgescu, printr-o scrisoare deschisă, să se delimiteze(?!) de ceea ce ei numesc ”Proiectul PHEXIT al Alianţei PSD-ALDE-PMP”.

Din amalgamul de articole și legi invocate (Constituție, Legea administrației publice, Legea electorală) și din tonul expeditorilor am înțeles, pe scurt, că domnului prefect i se sugerează, printre rânduri, să facă ce-o face numai să își merite postul în care a fost numit de guvernul sprijinit de aceștia.

Ca reprezentanți ai două forțe politice serioase aflate în alianță, cu riscul de a ne repeta pe alocuri, ne vedem puși în situația de a face câteva constatări:

  1. PNL desconsideră voința exprimată de prahoveni la alegerile din 5 iunie a.c. și caută fel de fel de pretexte pentru a tergiversa instalarea noilor consilii, cel mai probabil pentru a se asigura că au epuizat toate metodele de ”persuasiune” exercitate asupra noilor consilieri aleși, colegi de-ai noștri, cărora speră să le câștige votul sub protecția secretului absolut.
  2. PNL nu resimte nicio durere și nicio îngrijorare referitor la problemele reale de administrare a localităților, care nu se pot rezolva nici prin scrisori deschise și nici prin gesturi teatrale, ci doar prin ACTIVITATEA noilor primari, viceprimari, consilieri, președinte și vicepreședinți, confirmați în funcții și instalați pe posturi.
  3. Înșiși reprezentanții PNL și-au arătat votul, înainte de a-l introduce în urnă, în Parlament, la cererea expresă a liderilor, și, recent, chiar la desemnarea viceprimarilor municipiului Ploiești. În această situație, considerăm că nu este cazul să înceapă prin a ne da nouă lecții de democrație, ci, mai curând, să își rezolve propriile bârne din ochi.
  4. Dacă ar fi și crezut ceea ce i-au scris domnului prefect, probabil că și-ar fi asumat demersul unei adrese oficiale și nu ar fi optat pentru exersarea stilului epistolar, fără valoare juridică, dar presărat cu neologisme la modă, care, ca să-l parafrazăm pe atât de actualul Caragiale, ar putea gâdila într-un mod plăcut urechea celui care le ascultă.

Cu alte cuvinte, inundat de lacrimi de crocodil, cântecul de sirenă al PNL Prahova ar trebui… cântat la altă masă, eventual la cea la care s-au împărțit bucatele cărate cu geamantanele portocalii!

Consilierii noștri nou aleși se vor prezenta la ședințele de constituire a noilor consilii și vor vota în acord cu mandatul pe care l-au primit de la prahoveni, așa cum au făcut-o și până acum.

Iar dacă, după ce și-au exprimat opțiunea, singuri, în cabina de vot, la ieșire, vor dori să și-o facă publică, nu scrisoarea deschisă a PNL-ului o să îi poată opri ci doar propria voință, de care sunt total responsabili.

Cu un singur paragraf suntem de acord din ”compunerea” adversarilor noștri politici: ” Trebuie să dăm un semnal că au trecut vremurile în care politicienii din Prahova călcau legea în picioare pentru a-şi vedea de propriile lor interese.”

Exact asta tot zicem și noi, de vreo două săptămâni: uitați geamantanele și comisioanele, trimiteți-vă sforarii la Monaco, în concediu, și poftiți la muncă, în slujba prahovenilor! Sau vă e prea greu?!

 

       Bogdan Toader,                     Grațiela Gavrilescu,                     George Pană,

Președinte PSD Prahova     Copreședinte ALDE Prahova  Copreședinte ALDE Prahova