Pandurii Târgu Jiu a venit la Ploieşti, în etapa a XVI-a, în postură de favorită a meciului cu SC FC Petrolul, la care gazdele au avut drept public, pentru a doua oară după partida cu FCM Târgu Mureş, un public format din femei şi copii în vârstă de până la 14 ani, veniţi, de data aceasta, la stadion în număr ceva mai mare: 3.180 de spectatori, faţă de 2.126, la precedentul joc de pe teren propriu. După o primă repriză bună de… somnifer, cu oaspeţii jucând neaşteptat de slab, iar petroliştii – cu nimic mai bine decât altădată, acasă, mitanul al doilea a mai suscitat interesul asistenţei şi al telespectatorilor postului DigiSport1. Gorjenii au avut o jumătate de oră de dominare incredibilă pentru o echipă aflată în deplasare şi care nu se numeşte nici Dinamo, nici Rapid, nici FC Vaslui, nici Steaua. Cu un Mircea Bornescu (foto; www.fcpetrolul.ro) în formă mare, opunându-se cu brio canonadei de la poarta sa, fostul rapidist sărind din bară în bară, în vreme ce echipa Pandurii ataca cu fundaşii dincolo de linia de centru, cu destui metri, SC FC Petrolul a scăpat cu faţa curată. Mai mult, putea să dea şi lovitura în minutul 70, atunci când Cristian Melinte l-a găsit cu o minge perfectă pe Vali Negru, aflat la 16 metri de buturile portughezului Pedro Mingote, singur-singurel, purtătorul tricoului cu numărul 20 a preluat, a mai făcut doi paşi şi a şutat, incredibil, mult peste bara orizontală a buturilor echipei lui Petre Grigoraş. Nici Claudiu Voiculeţ nu a reuşit să dea lovitura de graţie în minutul 88, aşa că meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, spre mulţumirea ambelor tabere.

„Decât nimic, este bun şi un punct” – a conchis Grigoraş, la conferinţa de presă, felicitându-şi elevii pentru atitudine şi declarând că au controlat jocul, numai neşansa împiedicându-i să obţină un succes. Venit după colegul său în aceeaşi sală, Vivi Răchită a mărturisit că „a fost cel mai bun meci al nostru de pe propriul teren, de la venirea pe noul stadion”. Apoi, intervievat de Radio GSP, tot managerul general al găzarilor a spus că „am jucat la victorie, nu ne-am retras şi îmi pare rău că nu am reuşit să marcăm un gol. Dacă înscriam, cred că ar fi fost o atmosferă impresionantă. La Petrolul te obligă tradiţia şi publicul să încerci să progresezi. Sperăm să reuşim în iarnă să ne îmbunătăţim lotul”. Răchită a apreciat că Pandurii beneficiază de cea mai bună pereche de fundaşi centrali din Liga I, Ousmane Viera şi Vlad Chiricheş, iar trei mijlocaşi ai acestei formaţii au fost foarte activi, dar nu i-a şi nominalizat. Apoi, a încheiat în aceeaşi notă revanşardă din ultima vreme: ” Voi analiza la finalul turului situaţia, sunt lucruri nelalocul lor, asta e… În fiecare oraş sunt mai multe tabere”. Vivi Răchită nu a specificat însă la ce se referea de fapt.

SC FC Petrolul: Bornescu 8 – Melinte 7, Petrovic 7, Sipovic 7, Stoica 6 – V. Negru 4, Enescu 5 – Buleică 5 (86 Komazec), Buhuşi 5, Fl. Dumitru 5.5 (72 Ad. Borza 5) – Opriţa  (cpt) 7 (62 M. Roman II 5). Manager general: Vivi Răchită.

Pandurii: Mingote (fătă notă, nu a avut ce apăra) – Ad. Rusu 6, Viera 7, Chiricheş 6.5, Al. Vlad 6 – Pintilii (cpt) 6.5 – Al. Maxim 6, Cl. Voiculeţ 6.5, Nistor 7 (86 C. Cristea), Cardoso 6 (70 Lemnaru 5) – Batin 5 (80 Vranjes). Antrenor: Petre Grigoraş.

Arbitri: Ovidiu Haţegan 8 (Arad) – Szekely Zoltan 7.5 (Baia Mare) şi Octavian Şovre 7.5 (Oradea).

Observatori: Dan Petrescu, pentru arbitraj, şi Ionuţ Calancia, pentru joc (ambii din Bucureşti).

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline