Punct și de la capăt, în primăvară, cu Petrolul ’52 în frunte și CS Blejoi atât de aproape!

Dragos Trestioreanu -

Punct și de la capăt, în primăvară, cu Petrolul ’52 în frunte și CS Blejoi atât de aproape!

Duminică, 27 noiembrie, s-a terminat turul ediției 2016-2017 a campionatului Ligii A Prahova, odată cu desfășurarea ultimelor două meciuri – cele de la Cocorăștii Colț și Ceptura. Pe prima poziție, până la debutul primăverii viitoare, a urcat AS Petrolul ’52 Ploiești, cea care a detronat fostul lider, CS Blejoi, ca urmare a unui scor fluviu, 9-1, consemat, sâmbătă, pe arena Ilie Oană. Scor prin care, după un 7-0 la Urlați al echipei CS Blejoi, în dauna Unirii, a reușit să o devanseze pe contracandidata la șefia plutonului Ligii A cu doar un singur gol, în condițiile unui punctaj final identic – 37.

A fost iar o etapă cu multe reușite, fiind înregistrată o cifră rotundă, 50, în opt partide. Deci, o medie de 6,25 goluri/meci! Se marchează mult în acest eșalon, iar rezultatele sunt adesea total suprinzătoare. Să vedem ce se va întâmpla în partea a doua a campionatului, fiind cât se poate de clar că, pentru calificarea la baraj, se vor bate Petrolul și Blejoiul, cele mai apropiate urmăritoare ale lor fiind deja la nu mai puțin de opt lungimi: AFC Bănești-Urleta și CS Cornu, ambele cu 29 de puncte, despărțite de golaveraj. Iată care au fost rezultatele rundei cu numărul 15:

CS Cornu – Avântul Măneciu 2-1 (0-1)
Au marcat: Marius Oprea (76), Iustin Şovăială (78 – din penalti)/Alexandru Borş (8).
Au arbitrat: Viorel Căunei (Plopeni) – Sebastian Păduraru (Gura Humorului) şi Mădălina Crăciun (Negoieşti).
Observator AJF: Ciprian Geambazu (Buşteni).

Petrolul Băicoi – AFC Brebu 2-2 (1-1)
Au marcat: Adrian Ilie (39), Nicuşor Rusu (90)/Bogdan Dumitru (43), Iulian Zaibert (85).
Au arbitrat: Mădălin Dicu (Bucov) – Octavian Ciorescu şi Emil Mateescu (ambii din Ploieşti).
Observator AJF: Tudor Negoiţă (Măgurele).

AFC Băneşti-Urleta – Teleajenul Vălenii de Munte 6-1 (3-1)
Au marcat: Marian Petrescu (10 – din penalti – și 87), Constantin Pantilimonescu (28 și 67), Marius Vişan (34 și 64)/Liviu Cernea (29).
Au arbitrat: Bogdan Zahiu – Claudiu Dumitru (ambii din Ploieşti) şi Gabriel Ţene (Roşiorii de Vede).
Observator AJF: Ion Andreoiu (Ploieşti).

Tricolorul Breaza – CSO Plopeni 3-4 (3-1)
Au marcat: Vasile Baciu (12 – autogol), Petrică Toader (28), George Oprea (30)/Nicuşor Copilu (14), Cătălin Vlad (47), Radu Huza (73 și 77).
Au arbitrat: Laurenţiu Piciu (Ploieşti) – Stelian Mălăroiu (Puchenii Mari) şi Gabriel Enache (Ploieşti).
Observator AJF: Mihail Ionescu (Ploieşti).

Petrolul ’52 Ploieşti – CS Măneşti 2013 Coada Izvorului 9-1 (5-0)
Au marcat: Adrian Vintilă (23 și 72), Dragoş Gheorghe (26 și 37), Ionuţ Anghel (28 – autogol). Georgian Păun (44 și 47), Michel Jipa (86, 90+3)/Giorgian Lățea (66).
Au arbitrat: Ovidiu Oprea – Sorin Nistor şi Andrei Sotir (toţi din Ploieşti).
Observator AJF: Constantin Safta (Iordăcheanu).

Unirea Urlaţi – CS Blejoi 0-7 (0-5)
Au marcat: Valentin Iordache (1), Cosmin Lambru (5, 17 și 78 – ultimul din penalti), Cristian Vasile (33 și 76), Cătălin Ruptureanu (37).
Au arbitrat: Mihai Amorăriţei (Câmpina) – Cătălin Popovici (Ploieşti) şi Bogdan Mociorniţă (Băicoi).
Observator AJF: Decu Crângaşu (Ploieşti).

Unirea Cocorăştii Colţ – CS Păuleşti 3-4 (2-3)
Au marcat: Alexandru Kiru (10 și 73), Florin Ionescu (21 – penalti)/Georgian Matei (33 – autogol), Andrei Ciobanu (35 și 48), Ionuţ Neagu (40).
Au arbitrat: Andrei Moroiţă (Ploieşti) – Cristinel Damian (Slănic) şi Cristian Gabi Lefter (Urlaţi).
Observator AJF: Marian Deaconu (Ploieşti).

CS Ceptura – AS Tufeni Băicoi 3-2 (2-1)
Au marcat: Nicolae Popescu (12 și 15), Cornel Lazăr (67)/Cătălin Comnoiu (33), Bogdan Anghel (78).
Au arbitrat: Andrei Marinescu (Ploieşti) – Mircea Rusu (Bertea) şi Doru Petre (Bucov).
Observator AJF: Marian Popa (Ploieşti).