„Dracii” o consideră pe Steaua favorită, dar speră să nu termine meciul pe scut

Redactia -

Sâmbătă, 28 iulie 2012, de la ora 21.15, în transmisia live a postului de televiziune Dolcesport, FC Astra Ploieşti va primi replica, pe „Columbia”, a Stelei, echipă care a debutat în noua ediţie de campionat cu un succes la limită, 1-0, pe propriul teren, în faţa din nou transformatei Concordia Chiajna. Deşi „alb-negrii” au început şi ei cu un succes, dar în deplasare, 2-1 în dauna Gloriei Bistriţa, preşedintele executiv al lor, Dinu Gheorghe, îi vede totuşi pe Alexandru Bourceanu şi pe coechipierii acestuia drept favoriţi ai partidei de astăzi, din „9 Mai”. Vamă a spus că, „deşi Steaua porneşte cu prima şansă, cred că suntem pregătiţi să facem faţă acestui joc. E normal ca o echipă care şi-a propus titlul să vină cu dorinţa de a câştiga, ci nu la egal sau să piardă la un scor strâns. Nu ne deranjează că sunt favoriţi adversarii. Avem şi noi argumentele noastre şi sunt convins că vom ieşi cu fruntea sus şi cu o tabelă, în spate, care să ne bucure”. Un fel de ne temem de voi, dar o să vă batem sau – mă rog – nu o să pierdem!

Deşi, altădată, patronul Ioan Niculae făcea rating la greu prin presă anunţând prime mari la un succes contra echipei lui Gigi Becali, de data aceasta nimeni nu-l va găsi bâgând mâna în buzunar, drept emulaţie apelând la o găselniţă de tot râsul: două invitaţii în plus la meci pentru familiile jucătorilor săi! Altfel, Dinu Gheorghe nu apreciază drept scumpe biletele de intrare pe stadion, de la întâlnirea cu Steaua, cel mai ieftin, la peluză, fiind de 20 de lei, şi face o afirmaţuie care, cu siguranţă, i-a enervat cumplit pe fanii rivalei din Ploieşti, Petrolul: „Sunt mai ieftine tichetele decât la meciul cu Steaua de anul trecut. Dar vor fi mulţi stelişti din zonă, care iubesc echipa şi vor veni să o susţină”. Cum, mai degrabă, pesimismul domneşte acum în „9 Mai”, abia la noapte se va afla însă dacă Astra va da pe pere, în „piaţa” ei, ce a luat pe merele de la Bistriţa!

Curios este că nici antrenorul principal debutant în Liga I, Bogdan Stelea, nu este chiar foarte motivat, de entuziasm – ce să mai vorbim, Arnold fiind interesat mai curând de atitudinea fotbaliştor săi, decât de un rezultat pozitiv în faţa „roş-albaştrilor”. Vorba aceea: am jucat bine, dar am pierdut! Dar vom vedea. Şeful excutiv al Astrei îi promite totuşi trei întâriri lui Stelea. Evident, după partida cu Steaua, care pare să fi fost deja trecută la… pierderi. Astfel, fără să-i şi numească, Vamă a declarat că vor sosi un fundaş stânga, un mijlocaş şi un atacant – toţi fiind străini.