„Lupii” încep returul în deplasare, la Rapid, şi „dracii”, acasă, cu Mioveniul

Redactia -

„Lupii” încep returul în deplasare, la Rapid, şi „dracii”, acasă, cu Mioveniul

Din cauza căderilor masive de zăpadă din ultima perioad[ de timp, Liga Profesionistă de Fotbal, prin vocea preşedintelui său, Dumitru Dragomir (foto; www.cotidianul.ro), a anunţat că meciurile din partea a doua a campionatului Ligii I vor debuta pe 2 martie 2012, ci nu pe 24 februarie, a;a cum se preconiza, etapa a XIX-a urmând să se dispute, cel mai probabil, în perioada 1-3 mai. Astfel, la redebutul în partidele oficiale, jucătorii de FC Astra vor evolua acasă, în compania formaţiei CS Mioveni, iar cei ai Petrolului – la Bucureşti, cu trupa Rapidului. Cele două confruntări fac parte din runda a XX-a, hotărându-se astfel, a explicat Dragomir, pentru a nu se da chiar peste cap tot programul stabilit de LPF, pentru această parte a întrecerilor. Mitică Dragomir a sfătuit echipele de prim eşalon, potrivit www.prosport.ro, să mai stea în Turcia: „Nu vă întoarceţi încă în ţară! Mai rămâneţi în Antalya. Campionatul se amână până pe 2 martie. E imposibil să joci pe o astfel de vreme.”

În aceste condiţii, în afara meciurilor mai sus-menţionate ale echipelor ploieştene, se vor mai desfăşura următoarele dispute: Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj, FCM Târgu Mureş – CSU Voinţa Sibiu, FC Vaslui – Concordia Chiajna, Oţelul Galaţi – Ceahlăul Piatra Neamţ, Sportul Studenţesc Bucureşti – FC Braşov, Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti, Universitatea Cluj – Steaua Bucureşti. LPF va stabili, împreună cu deţinătorii drepturilor exclusive de transmisie la televiziune a partidelor din Liga I, programul, pe zile, al etapei care va începe pe 2 martie.