„ProSport” îi face echipa lui Mircea Rednic

Redactia -

În afara „Gazetei sporturilor”, şi ziarul central concurent de profil îi propune lui Mircea Rednic un prim „11 al Petrolului, pentru următorul campionat. Ba, chiar plusează şi cu două rezerve. Apreciindu-l drept vedetă incontestabilă a viitorului team, www.prosport.ro îl vede pe golgheterul tunisian Hamza Younes drept piesa de rezistenţă a găzarilor. Asta mai ales după ce acesta ar fi refuzat, potrivit lui Mihai Joiţa, impresarul său, oferte oneroase de la alte cluburi, în pole-position spunându-se, de către directorul general executiv al SC FC Petrolul, Alexandru Crângu, o grupare din 1.Bundesliga. Iată cum vede „ProSport” că ar putea arăta echipa lui Rednic: Bornescu – Melinte (Achim), Ben Djemia (Szukala), Galamaz, Guilherme – Mustivar, Hoban – Grozav, Boudjemaa, Cristea (foto, cu faţa; www.sport.bzi.ro) – Younes. În situaţia în care colegii de la „Gazeta sporturilor” au fost mai atenţi cu ultimele mişcări din tabăra „lupilor”, angajaţii lui Adrian Sârbu au dat cu bâta în baltă, Cristian Melinte şi Selim Ben Djemia, apreciaţi drept viitori titulari, terminându-şi detaşările la Ploieşti şi întorcându-se astfel la Palermo, respectiv Genoa, cu şanse infime de a mai reveni pe „Ilie Oană”. Asta ca să nu mai punem la socoteală şi că Ben Djemia evoluează numai ca fundaş central stânga sau apărător de bandă, pe aceeaşi parte, iar George Galamaz – mai degrabă numai pe dreapta. La un calcul simplu însă, „Prosport” dispune jucătorii mai aproape de cota acestora, făcută publică de Andi Crângu. Astfel, de la „U” sunt incluşi, ştergându-i, firesc, din „11”-le de mai sus pe Melinte şi Ben Djemia, şapte jucători trimişi de către Florian Walter, doar trei din vechiul lot al Petrolului, plus nou-venitul Guliherme Haubert Sitya, de la Concordia.

Apreciaţi la vreo 12 milioane de euro, faţă de 3 milioane – cei ai Petrolului, în presupusa echipă a „lupilor” din sezonul 2011-2012 şi-ar face loc un număr mai apropiat întrucâtva de jucători ai lui „U”, raportat la diferenţa de cotă dintre ei şi „lupi”. Însă, doar Mircea Rednic va fi cel care va decide trupa pentru campania viitoare de ocupare a unuia dintre locurile 1-5 şi de câştigare a Cupei României. Evident, şi în condiţiile în care că însuşi antrenorul a declarat că, în afara fotbaliştilor de la „U” şi a celor de la Petrolul, Walter e dispus să mai aducă şi alţii, dacă se va considera absolut necesar.