„Puriul” şi-a văzut visul cu ochii: va antrena în Belgia!

Redactia -

Siteul www.hotnews.ro anunţă sâmbătă, 27 octombrie 2012, citând www.standard.sudpresse.be (foto), că fostul antrenor principal al Petrolului, Mircea Rednic, a semnat, în după-amiaza zilei de azi, un contract, până la sfârşitul actualei ediţii de campionat a primei ligi de fotbal din Belgia, cu Standard Liege. Rednic a jucat aproape 150 de partide şi a marcat trei goluri pentru Standard, între anii 1991 şi 1996. În vară, el a fost al doilea tehnician pe o listă cu mai mulţi antrenori, dintre care a fost ales Ron Jans, cel al cărui loc a fost chemat să-l ocupe acum. Ulterior deciziei de atunci a conducerii „roş-albilor”, fotbalişti care au mai fost pregătiţi, cu succes, de către un alt fost internaţional român, Ladislau Boloni, „Puriul” a acceptat solicitarea lui Florian Walter de a veni la Ploieşti şi a prelua banca tehnică a Petrolului.

Pe siteul clubului belgian s-a postat informaţia cu privire la semnarea contractului, anunţându-se că „ne-am înţeles cu Rednic, în această după-amiază. Fostul fundaş român, care a evoluat la noi între 1991 şi 1996, a semnat până la finalul sezonului şi a devenit astfel succesorul lui Ron Jans”. La rândul său, nou-înscăunatul pe banca lui Standard Liege a declarat: „E un vis devenit realitate. Am visat mereu să revin la Standard, ca antrenor, pentru a retrăi alaturi de acest club alte momente minunate, la fel cum am trăit ca jucător”. În prezent, echipa pe care o va pregăti antrenorul român în vârstă de 50 de ani se află pe locul al VIII-lea, cu 16 puncte, după 12 etape scurse de la debutul sezonului. Amuzant, pe www.standard.sudpresse.be se scrie că Mircea Rednic s-a născut la… Hunerova, „botezându-se” denumirea oraşului natal al tehnicianului. Standard îi datorează astfel un… miel „Puriului”!