Primăria municipiului Ploiești, prin Poliția Locală, acționează pentru respectarea legislatiei privind circulatia pe drumurile publice

În urma acțiunilor întreprinse pe linie rutieră, în perioada 6-10 februarie 2013, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au surprins 144 conducători auto care nu au respectat legislația în domeniu, sancțiunile aplicate fiind în sumă totală de 18.725 lei. Astfel, conducătorii de autovehicule sancționați nu au respectat semnificația indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea și staționarea interzisă, precum și accesul pe interzis – în conformitate cu prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, au fost constatate și încălcări ale Hotărârii de Consiliu Local nr. 228/2006 referitoare la staționarea autovehiculelor destinate transportului de persoane în regim de taxi în alte locuri decât cele stabilite de municipalitate, nerespectarea traseelor și terminalelor de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de persoane ori nerespectarea restricțiilor pentru circulația autovehiculelor destinate transportului de marfă, prevăzute de H.C.L. nr. 131/2011.Din totalul conducătorilor auto care nu au respectat regulile de circulație, 105 au încălcat semnificația indicatoarelor rutiere de oprire și staționare interzisă, dar și accesul pe interzis, 17 au staționat autovehiculele destinate transportului de persoane în regim de taxi în alte locuri decât cele aprobate de municipalitate, 13 nu au respectat traseele și terminalele stabilite pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, iar 9 au încălcat restricțiile de tonaj stabilite de Consiliul Local Ploiești. Poliția Locală Ploiești prin consilierii Serviciului Circulație pe Drumurile Publice a acționat și pentru fluidizarea traficului rutier în intersecțiile aglomerate de pe raza municipiului.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Au trecut 100 de ani. Unde suntem?

Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Poate cel mai important eveniment istoric pen

Cine plătește, de fapt, prețul asumării responsabilității, în fotbal? Și la Petrolul, și pe oriunde altundeva

Tot aud de ani de zile, în fotbalul românesc, cu precădere după 1989, despre asumarea responsabi

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline