REFERENDUM/Află câte ore vor fi deschise secţiile de votare

Redactia -

REFERENDUM/Află câte ore vor fi deschise secţiile de votare

Senatul României a hotărât, astăzi, programul de desfăşurare al referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 

Astfel, referendumul va avea loc duminică, 29 iulie 2012, iar secţiile de votare vor fi deschise de la ora 7.00 la ora 23.00. Măsura a fost anunţată anterior de către Victor Ponta, care a declarat că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 22.00 – 23.00.

Potrivit regulii de prezenţă a 50% plus unu pentru validare, dacă la urne se vor prezenta 9.154.307 referendumul va fi validat. În aceste condiţii, pentru demiterea preşedintelui sunt necesare cel puţin 4.577.154 de voturi. Dacă însă Nu va fi întrunit pragul de 50 la sută Plus unu, preşedintele va rămâne în funcţie indiferent de voturile exprimate pentru demiterea lui.