În etapa a XVI-a, FC Astra Ploieşti s-a deplasat la Braşov, pentru a oferi replica actualei formaţii a fostului său antrenor, Marius Şumudică. Meciul a debutat cu două oportunităţi de a înscrie ale oapseţilor, Lucian Goian şi Ousmane N’Doye dându-i emoţii, în acelaşi minut (7), internaţionalului lusitan din poarta Braşovului, Mario Felgueiras. După alte şase minute însă, Astra a suferit primul şoc: înaltul atacant argentinian Osvaldo Miranda s-a folosit de cot la un duel aerian cu un alt portughez, Ricardo Machado, căruia i-a spart capul. Arbitrul Kovacs Istavn i-a arătat mai întâi in cartonaş galben, dar – văzând apoi sângele şiroind pe faţa fundaşului central al trupei lui FC Braşov – l-a scos imediat pe cel roşu. Astra nu a mai rezistat decât cinci minute, şutul lui Alexandru Chipciu fiind respins acrobatic de către Silviu Lung jr, dar numai până la un al treilea portughez al Braşovului, Pedro Moutinho (foto, la minge, în luptă cu Valerică Găman şi Ousmane N’Doye, sub privirile lui Kovacs Istvan; www.gsp.ro), masivul vârf deschizând scorul de la 8 metri, cu latul. Era şocul al doilea. În minutul 22, Selymes Tibor îl supără pe internaţionalul de tineret „U 23” din echipa sa, Alexandru Ţigănaşu, înlocuindu-l cu – se putea altfel? – un lusitan, Bruno Miguel De Sousa Moreira, pentru a întări apărarea, supusă la atacuri în valuri ale „galben-negrilor”. Schimbare care avea să se dovedească cu ghinion, nou-intratul încercând să respingă peste propria-i poartă, de la 10 metri, mingea respinsă de Lung jr, însă acesta din urmă i-a amortizat-o cu palma, disperat. obiectul de joc pierzând din înălţime şi ducându-se direct în plasă. La 2-0, deja, Marius Şumudică se putea considera răzbunat pentru ceea ce suferise în „9 Mai”, el plecând de la Astra după scandaluri cu patronul Ioan Niculae. Om de afaceri care – nici acum – nu-l iartă. Spre finalul meciului, în minutul 76, un atac întârziat cu talpa, pe glezna lui Chipciu, al lui N’Doye s-a soldat cu încă o eliminare în tabăra Astrei. Astfel şi Miranda, şi căpitanul senegalez al „dracilor” au terminat anul, urmând să încaseze două etape de suspendare, după ce au primit „roşu” direct, şi să absenteze la meciurile importante, de acasă, cu Dinamo şi, respectiv, CFR Cluj.

Euforic după ce jucătorii săi l-au răzbunat printr-o victroie foarte clară obţinută în faţa Astrei, antrenorul principal al echipei FC Braşov a dat o declaraţie ceva mai lungă la Radio GSP: „Şumudică a demonstrat că are caracter. Le-am arătat tuturor că se poate, le mulţumesc jucătorilor că m-au ascultat şi mi-au făcut cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Se mai întîmplă să pierd şi unele jocuri, dar de obicei câştig. Mă bucură foarte mult că am stat pe bancă şi cei de la comisia de disciplină mi-au dat dreptate că nu am făcut nimic la meciul cu Steaua. Punctele sunt importante, trebuie să ieşim din zona retrogradării. Nici în Bucureşti, etapa trecută, nu trebuia să fim învinşi, am pierdut doar după un penalti inventat. Atâtea ocazii, aşa cum am  avut noi cu Astra, n-am mai văzut. Am prins un portar în zi fastă, altfel scorul ar fi fost mult mai mare. Nici nu s-au apropiat de poarta noastră. Apreciez că eliminarea lui Miranda a fost justificată. A fost clar. Dacă adunam toate punctele pe care le-am făcut eu în sezonul ăsta, eram la cupele europene. A contat şi că îmi cunoşteam bine adversarul, în jocul acesta contra Astrei”. Acuzat de neseriozitate de către Niculae, Marius Şumudică i-a demonstrat acestuia contrariul, într-un meci dominat da capo al fine de echipa sa, care a fost văduvită şi de acordarea a două lovituri de pedeapsă clare, câte una de fiecare repriză.

FC Braşov: Felguieras 6.5 – Ciupe 7, Machado 7, L. Munteanu 7, Distefano 7 – Bruno Madeira 6.5 (72 Fl Stângă 6) – Nuno Viveiros 7, M. Cristescu 7, Chipciu 8 – Buga 6 (51 Hadnagy 6), Moutinho 7.5 (79 Toloza). Antrenor: Marius Şumudică.

Astra: S. Lung jr. 6 – Mihalache 5.5, V. Găman 5.5, L. Goian 5.5, Junior Morais 5 – N’Doye 4.5, Seto 6 – Tigoianu 5.5 (65 B. Rusu 5.5), Băjenaru 5.5, Ţigănaşu 5.5 (22 Bruno Miguel 4; 50 Al Stan 5.5) – Miranda 4. Antrenor: Selymes Tibor.

Arbitri: Kovacs Istvan 6.5 (Carei) – Cătălin Savu 6 (Galaţi) şi Marius Nicoară 7 (Băile Herculane).

Observatori: Silviu Bogdan, pentru arbitraj, şi Gheorghe Nedelescu, pentru joc (ambii din Craiova).

Cartonaşe galbene: Bruno Miguel (25), Nuno Vivieros (31), Băjenaru (77), L. Munteanu (90), B. Rusu (90).

Cartonaşe roşii: Miranda (31), N’Doye (76).

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline