Roberta Anastase vrea ca 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, să fie zi liberă

Redactia -

Roberta Anastase vrea ca 30 noiembrie, de Sfântul Andrei,  să fie zi liberă

 

Un grup de parlamentari PDL, printre care şi Roberta Anastase – preşedinta Camerei Deputaţior şi lider al PDL Prahova au depus la Senat un proiect de lege care prevede declararea zilei de 30 noiembrie, în care se sărbătoreşte Sfântul Andrei, ca zi liberă. „De aceea apreciem ca oportună declararea zilei de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. (…) Legalizarea sărbătorii naţionale religioase a românilor – Sfântul Andrei – este o recunoaştere a importanţei legăturii spirituale puternice între poporul român şi patronul spiritual al acestuia. Sfântul Apostol Andrei a fost cel care i-a creştinat pe români, rămânând în conştiinţa naţională un puternic simbol în devenirea noastră naţională”, argumentează iniţiatorii proiectului de lege. Pe 31 octombrie, preşedintele Traian Băsescu i-a spus Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, ca a luat notă de propunerea ca ziua de 30 noiembrie să fie declarată sărbătoare naţională, având în vedere că Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit la acea dată, este cel care a creştinat poporul român, informează Hotnews.