România a pierdut în fața Greciei, la Atena, cu 3-1. Petrolistul Hoban ar putea fi titular în retur

Redactia -

România a pierdut în fața Greciei, la Atena, cu 3-1. Petrolistul Hoban ar putea fi titular în retur

La Atena, vineri, 15 noiembrie 2013, deși susținută de 4.000 de compatrioți, care au încurajat-o formidabil pe o arenă plină ochi, „Karaiskakis”, unde evoluează campioana Greciei, Olympiacos Pireu, echipa națională a României a pierdut prima manșă a barajului cu prima reprezentativîă a țării gazdă, scor: 1-3 (1-2). Dar, se putea termina și mai rău, gazdelor fiindu-le anulat un gol pe final de meci, după o fază mai confuză, în care nu s-a prea văzut ceva neregulamentar. În plus, în ultimul minut de prelungiri, Samaras a ratat o ocazie mare. Jucătorii selecționerului portughez Fernando Santos au intrat repede în meci, iar puternicul lor golgheter, Mitroglou, a deschis scorul încă din minutul 14, la o pasă inteligentă a veteranului Salpingidis. Dintr-o reluare a televiziunii care a transmis în direct partida, „ROMÂNIA TV”, s-a observat însă că atacantul elen, aflat în plan mai îndepărtat, era totuși cu un picior mai aproape de buturile lui Lobonț, în momentul pasei. Ofsaidul, chiar dacă mai greu perceptibil de către asistent, greșit plasat, trebuia semnalat de la margine. Tricolorii au revenit repede și, în minutul 19, Torje a executat înalt, spre bara a doua, o lovitură liberă din lateral stânga, Stancu – scăpat din marcaj – s-a înălțat și a trimis cu capul în plasă, profitând de lipsa de reacție a portarului grec, Karnezis. Dar egalitatea de pe tabelă a durat doar 60 de secunde, Salpingidis fiind la capătul unei faze frumos lucrate de greci, una la care defensiva româinilor a „dormit în ghete”! După pauză, pe teren a fost doar o singură echipă, cea elenă, care și-a mărit avantajul la două lungimi, prin același Mitroglou, un vârf care nu se mai oprește din înscris goluri. Tot așa cum nu s-au mai oprit nici coechipierii lui, pe tot parcursul confruntării, dintr-un presing de-a dreptul sufocant Era minutul 66 și, deci, timp destul măcar de a se reduce din handicap, în perspectiva unui 1-0 pe deplin realizabil la București. Numai că, România nu a mai contat deloc în joc, fiind asediată pe final, când l-a pierdut și pe Lazăr, care a primit două avertismente, în timpul destul de scurt cât a fost pe teren. Cum, în prima repriză, Bourceanu primise un cartonaș de supendare pentru retur, selecționerul Victor Pițurcă a pierdut, într-un singur meci, doi închizători experimentați. Situație în care nu ar fi deloc exclus să înceapă manșa a doua a barajului de calificare pentru Cupa Mondială din Brazilia, de anul viitor, cu petrolistul Hoban ca titular, acesta fiind țínut pe bancă, la Atena. În schimb, a prins minute, dar fără a se remarca, un ex-„lup”, Grozav, transferat pe parcursul turului actualei ediții a Ligii I, în Superliga Rusiei, la Terek Groznâi.

Partida de la București, de pe „Arena Națională”, se va disputa marți, 19 noiembrie, de la ora 21.00, și va fi transmisă live de către „Antena 1”, post de televiziune ce deține drepturile exclusive pentru jocurile oficiale ale echipei naționale tricolore care se desfășoară pe teren propriu. României îi este suficient să marcheze două goluri, dar să nu primească niciunul, pentru a se califica la turneul final al Campionatului Mondial. Însă, potrivit fundașului central al Stelei, titular vineri seară pe „Karaiskakis”, Gardoș, chiar dacă șanse mai există, grecii au devenit favoriți la deplasarea spre Rio de Janeiro, de vara viitoare. Nici Victor Pițurcă nu a fost mai optimist, surprinzând liniștea și, mai ales, zâmbetul afișate pe timpul sincronului de la „ROMÂNIA TV”, după meci. Dacă rezultatul din capitala țării noastre va fi identic cu acela de la Atena, după 90 de minute, atunci se va trece la desfășurarea a două reprize de prelungiri și, eventual, la loviturile de departajare, în situația în care tabela nu se va mai modifica în extra-time. Cum adversara de la baraj nu este chiar redutabilă, așa cum a descris-o același antrenor al echipei naționale a țării noastre, orice poate fi posibil, dar desigur și cu condiția ca Raț și coechipierii lui să joace 90 de minute, nu doar vreo 45, ca în deplasarea din Grecia!