Romulus Ciobanu a trecut cu bine la 1-3-4-3 cu… materialul lui Octavian Grigore, de la FC Petrolul

Dragos Trestioreanu -

Romulus Ciobanu a trecut cu bine la 1-3-4-3 cu… materialul lui Octavian Grigore, de la FC Petrolul

Adept al unui sistem de joc, 1-3-4-3, plăcut ochiului, ofensiv, dar și foarte pretențios, totodată, lui Romulus Ciobanu, ales drept antrenor principal al Petrolului imediat după ultimul meci al turului campionatului, i-a revenit sarcina de a-l implementa pe „repede înainte”, cu… materialul de care a beneficiat predecesorul său, Octavian Grigore. Iar primele două repetiții, meciurile amicale cu CSU 2 Craiova și, respectiv, CS Blejoi, i-au demonstrat că are cu cine să lucreze pe această așezare din teren.

Cu trei jucători în linia defensivă, Alberto Olaru, Paul Antoche și Gabriel Frâncu – în absența motivată a nerefăcutului încă după o miozită de efort cu edem, Jean Prunescu, cel care, mai mult ca sigur, în retur va intra în acest trio -, Petrolul nu a primit niciun gol în jocurile-test. Semn că se poate miza în liniște, și în continuare, pe un sistem de joc folosit în Liga 1 de CS Universitatea Craiova și Viitorul, iar din ce am văzut în Liga Campionilor, de PSG, atunci când Dani Alves este „furat” de mirajul urcărilor dese în bandă. Sigur că între Petrolul de azi și cele trei echipe mai sus-menționate, și în special ultima, este diferență mare. Însă, asta nu înseamnaă că, la nivelul competițional al său, trupa „lupilor”nu poate reuși să joace în 1-3-4-3. Ba, dimpotrivă. Dar cu amendamentul că, deși este un tânăr de mare viitor, cred că lui Valentin Țicu trebuie să i se găsească o echipă serioasă la care să poate evolua des în retur, pentru că doar astfel poate progresa pe măsura talentului său incontesatabil.

Cvartetul de la mijlocul terenului, în eventualitatea în care nu vor fi noutăți, pare a fi oarecum bătut în cuie, cu Olaru revenit în lateral dreapta, Claudiu Tudor și Marius Chindriș în centru, plus Mihai Velisar pe stânga. Repet dacă nu vor fi achiziții care să se propună direct titulari pentru acest compartiment. Cu doi juniori iuți și ambițioși în benzi și cu un senior play-maker, respectiv un altul  „distrugătoro-recuperator” tenace, ambii în centru,  nu văd ce adversară din serie ar putea să-i pună vreo problemă Petrolului. Nici chiar… AFCM Alexandria, cea care a pierdut antrenorul ce a dus-o în coasta campioanei de toamnă și l-a înlocuit cu tehnicianul… ultimei clasate la finele turului, CS Mioveni 2! Nu pot să-mi închipui cu ce l-ar putea surprinde Marius Stoica pe omologul său de pe banca Petrolului.

În sfârșit, este clar că – în eventualitatea în care va fi transferat Raul Avram, portarul de 24 de ani aparținând de FC Botoșani – vom asista la un duel între goal-keeper-ul născut în Prundu Bârgăului și Mirel Bolboașă pentru prezența între buturi, duel privit de la ceva distanță de către Ionuț Marinică. Asta deoarece viitorul imediat al juniorului Raul Botezan pare a fi, cred, deja pecetluit. Ca și prelungirea detașării lui Cătălin Nițache, de altfel. În schimb, odată cu refacerea și a lui Dragoș Gheorghe, alegerea trioului de atac devine o sarcină dificilă, chiar infernală, singurul punct fix fiind Saim Tudor, al treilea „U 19” impus de regulament. Concluzie trasă atât din opțiunea din campionat a lui Tavi Grigore, cât și de cea din amicale, a lui Romică Ciobanu. Situație în care fostului produs al defunctului CCJ al falimentatei SC FC Petrolul, Cosmin Lambru, cel mai prolific marcator dintre juniorii de lot, am impresia că i se va impune să fie un back-up pentru râmnicean! Așa cum și Tiberiu Nițescu ar putea fi, poate, folosit ca om de schimb al primului căpitan, pe finalurile de meci. Și în cazul lui Nițescu, este tot o deducție logică ulterior meciurilor din campionat și a celor amicale. Ceilalți doi atacanți, tot după aceleași criterii, ar trebui să fie Sergiu Arnăutu, golgheterul din tur al echipei, și Georgian Păun, căruia Ciobanu i-a oferit, în amicale, șansa de a-și (re)pune în valoare calitățile de fotbalist ce poate scoate din joc un adversar, în „1 la 1”, ori să fie fi decisiv pentru formația lui.

După cum se vede, unii dintre fotbaliștii seniori folosiți mai mult sau mai puțin în tur, precum Alexandru Ciocâlteu, Nini Popescu, Răzvan Catană,  Roland Stănescu, Adrian Vintilă, Dragoș Gheorghe și Alexandru Puchea ar rămâne astfel în afara primului „11”, fără a lua în calcul eventuale viitoare transferuri. Sigur că și banca trebuie să fie ofertantă. Mai apar nedorite accidentări sau cartonașe de suspendare. Însă, mă tem că – privind la numele celor care ar putea fi înscriși în raportul de joc, la capitolul „rezerve”, ori chiar lua loc în tribună, în retur – vor apărea discuții. Și dacă vor fi, atunci Romulus Ciobanu nu trebuie să fie doar un antrenor motivator de excepție în timpul unui meci, ci și un foarte bun pedagog. Sarcină dificilă, dar cred că nu și de nerezolvat pentru un tehnician tânăr, modern, cu mare putere de muncă și înțelegere deplină a personaliotății fotbaliștilor săi. Dar, vom vedea ce și cum de pe 10 ianuarie 2018 și până pe 21 inclusiv, când antrenamentele se vor desfășura la Ploiești, iar apoi se vor muta la Cheile Grădiștei (perioada 22-31 ianuarie). După revenirea acasă, în intervalul de timp 6-16 februarie, se va organiza și un stagiu de jocuri-test, în vederea pregătirii cum trebuie a debutului returului și al restului acestuia.

Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)