S-a dat verdictul: SC FC Petrolul va juca 6 meciuri de acasă fără spectatori

Redactia -

S-a dat verdictul: SC FC Petrolul va juca 6 meciuri de acasă fără spectatori

Începută la ora 18.55 şi încheiată după o oră şi 40 de minute, şedinţa Comisiei de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, una desfăşurată fără preşedinte, precedentul – Doru Ioan Neagu – demisionând recent, a avut pe rol analiza, printre altele, a incidentelor de la partida de duminică, 30 octombrie, dintre SC FC Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti, suspendată, în urma lovirii jucătorului oaspeţilor, George Galamaz (foto: Ionuţ Cocanu), şi a explodării unei petarde pe teren. Dacă SC FC Petrolul a fost pedepsită să joace şase meciuri fără spectatori, pe propriul stadion, şi amendată cu nu mai puţin de 60.000 de lei (600 de milioane de lei vechi), fotbaliştii Stelei,  Novak Martinovic (foto: Ionuţ Cocanu) şi Răzvan Stanca, eliminaţi cu acelaşi prilej pentru că l-au lovit cu picioarele pe agresorul Dragoş Ştefan Enache, au fost iertaţi, apreciindu-se că au sărit în sprijinul coechipierului lor.  La fel, petrolistul Enes Sipovic, acuzat că ar fi luat din iarbă boxul cu ajutorul căruia Enache l-a lovit pe Galamaz, a fost absolvit de orice vină.

Managerul general al echipei „lupilor”, Vivi Răchită, s-a declarat nemulţumit de duritatea deciziilor (suspendare+amendă) şi a anunţat că se va face recurs, în condiţiile în care echipa sa nu a fost vinovată cu nimic pentru producerea incidentelor, doar firma de pază Galant Protect Security, care va fi acţionată în judecată pentru recuperarea tuturor amenzilor ce se vor plăti, fiind direct răspunzătoare pentru cele întâmplate. Este posibil însă ca suspendarea de şase meciuri să fie redusă la patru, iar după ce episodul se va mai fi uitat,  în primăvară, să se ajungă chiar şi la două-trei etape fără spectatori. Aşa cum, de altfel, s-a întâmplat, adesea, cu cluburile mari din capitala ţării, iertate încontinuu. Ciuda, înainte de şedinţă, unul dintre membrii CD, avocatul Florin Gătejanu, care avea dreptul de a decide în cazul unui eventual balotaj, declarase presei că Martinovic şi Stanca nu au cum să fie iertaţi pentru acele cartonaşe roşii. Uite că s-a putut! Cam aceasta este diferenţa dintre SC FC Petrolul, care răspunde pentru fapta unui huligan, şi Steaua – ce poate fi iertată, prin apelarea la un articol de regulament care nu se putea aplica acum.

Dacă sancţiunea de suspendare a terenului pentru şase meciuri nu va fi redusă, atunci, SC FC Petrolul ar trebui să evolueze cu porţile închise, pe „Ilie Oană”, contra echipelor FCM Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu (ambele, în 2011), FC Vaslui, „U” Cluj, Concordia Chiajna şi FC Braşov (toate patru, în 2012). Interesant, dacă nu se va obţine îndulcireas acestei pedepse, s-ar consemna un fapt absolut incredibil: ambele meciuri dintre SC FC Petrolul Ploieşti şi Universitatea Cluj s-ar disputa fără spectatori. În acest tur, pe vremea când evolua  „acasă” la Mediaş, „U” a fost obligată să evolueze cu porţile închise, în urma unei decizii a Comisiei de Disciplină a LPF.