S-a închis lista cu baschetbaliști străini la CSM. A revenit la Ploiești un american celebru

Dragos Trestioreanu -

S-a închis lista cu baschetbaliști străini la CSM. A revenit la Ploiești un american celebru

În zilele în care președintele de onoare al secției de baschet a Clubului Sportiv Muncipal Ploiești, Cătălin Burlacu, este contestat – total nemeritat – de către unele persoane probabil mai puțin în cunoștință de cauză cine este, de fapt, acest mare sportiv, care a făcut cinste României în sportul jucat la panou – pentru salariul pe care îl va încasa și ca jucător al acestui club, răspunsul a fost unul ce-ar trebui să le închidă definitiv gura cârcotașilor. Astfel, pe www.csmploiesti.ro, s-a anunțat transferul și al celui de-al cincilea – ultimul permis de regulamentul FRB – baschetbalist străin din lotul pentru sezonul 2016-2017 al Ligii Naționale. Este vorba, de data aceasta, de un american 100%, fără dublă cetățenie, așa cum o au doi viitori coechipieri ai lui. Nimeni altul decât fosta mare vedetă de la defuncta CSU Asesoft Ploiești, Darius Hargrove (foto, la minge; www.totalbaschet.ro), a revenit la Ploiești. Numit „D” de cei apropiați lui, yankeul va bifa, din toamnă încolo, cel de-al treilea descălecat al său în orașul nostru. Acum, la o echipă nou-promovată, CSM Ploiești, care va încerca – sub conducerea lui Burlacu – să calce apăsat pe urmele Asesoftului. Ultima achiziție a ieșit din tiparul inițial – fără jucători străini care să mai fi evoluat în LN -, dar asta din motive absolut obiective, ținând de opțiunea principalului vizat, care a ales un alt campionat, însă și de valoarea superioară a yankeului.

Darius Hargrove, după ce a combătut în echipamentul multiplei campioane CSU Asesoft, a mai trecut pe la alte două grupări din primul eșalon românesc, U-BT Cluj-Napoca și SCM U Craiova. El a acceptat oferta făcută de CSM, prin intermediul fostului său coechipier, Cătălin Burlacu, pentru o nouă provocare. Baschetbalist complet, renumit pentru viziunea jocului și exprimările sale pline de spectaculozitate, inteligentul Hargrove va reprezenta, alături de Burlacu, polul de mare experiență al lotului „alb-albaștrilor”. Exact ceea ce trebuie unei debutante în Liga Națională. Cu cinci baschtebaliști străini de mare valoare, patru dintre ei fiind noutăți absolute pentru campionatul intern, dar și cu șapte români interesanți, CSM Ploiești promite să fie surpriza frumoasă a viitoarei ediții a LN, competiție în care va debuta, la sala Olimpia, pe 19 septembrie 2016, în compania formației Dinamo București.