Bazinul „Vega” a fost redeschis, astăzi, după ce inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova au verificat lucrările suplimentare solicitate cu prilejul controlului precedent şi au analizat o probă de apă din bazin. Autorizaţia de funcţionare a fost eliberată, iar sportivii de la CSM Ploieşti, pregătiţi de Tamara Costache şi Ciprian Toma, au efectuat, deja, un prim antrenament. Bineînţeles, bazinul poate fi folosit şi de publicul larg, conform aceluiaşi program existent dinaintea închiderii pentru lucrările de reabilitare: luni – vineri, în intervalele 14.00-15.00 şi 19.30-21.00, şi sâmbăta, în intervalul 14.00-15.00. Tariful este de 10 lei/persoană, fiind obligatorie casca de înot (informaţii suplimentare la telefon 0344.80.72.75). Bazinul Vega a fost închis la mijlocul lunii decembrie, 2016.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Au trecut 100 de ani. Unde suntem?

Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Poate cel mai important eveniment istoric pen

Cine plătește, de fapt, prețul asumării responsabilității, în fotbal? Și la Petrolul, și pe oriunde altundeva

Tot aud de ani de zile, în fotbalul românesc, cu precădere după 1989, despre asumarea responsabi

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline