S-au crezut in Vestul Sălbatic. Jaf în trenul Ploieşti – Buzău

Redactia -

S-au crezut in Vestul Sălbatic. Jaf în trenul Ploieşti – Buzău

În ziua de de 27.12.2011, în jurul orei 23, Dispeceratul Poliţiei Oraşului Mizil a fost sesizat prin S.N.U.A.U. „112” cu privire la faptul că într-un tren de călători care circula pe ruta Ploieşti – Buzău, a fost comisă o infracţiune de tâlhărie, iar suspecţii au coborât în gara Mizil.

Patrulele de siguranţă publică care au fost direcţionate în zonă au reuşit identificarea şi depistarea la scurt timp a unuia dintre suspecţi: C. Marian, de 30 ani, din comuna Fulga. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei, în urma ceretărilor fiind stabilit că la comiterea faptei a mai participat un alt suspect, J. Ştefan, de 43 ani, tot din comuna Fulga. Bunurile reclamate ca fiind sustrase, respectiv o geacă şi două telefoane mobile, au fost recuperate, cercetările fiind continuate în vederea luării măsurilor legale.