S-au stabilit datele de desfăşurare şi televizările ultimei etape din turul Ligii I de fotbal şi ale primeia din retur

Redactia -

TV_camera_de_luat_vederiDe vineri, 16 noiembrie 2012, şi până duminică, 2 decembrie, singura reprezentantă a Ploieştiului şi a Prahovei în campionatul Ligii I de fotbal, SC FC Petrolul Ploieşti, va disputa trei meciuri oificale din primul eşalon, intercalându-se o a patra dispută, marţi, 27 noiembrie, în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana. Vor fi astfel două confruntări pe „Ilie Oană” şi alte tot atâtea – în deplasare. Astfel, în etapa a XVI-a, jucătorii lui Cosmin Contra se vor duela cu cei ai fostei echipe patronate de către actualul lor preşedinte al consiliului de administraţie, Florian Walter, „U” Cluj (16.XI.2012, ora 21.30), apoi vor merge la Mediaş, pentru disputa cu Gaz Metan, din ultima rundă a turului ediţiei 2012-2013, vor reveni, în Cupa României, pe propriul stadion, şi – în sfârşit – vor oferi replica formaţiei Ceahlăul, la Piatra Neamţ, în prima confruntare din partea a doua a întrecerilor celei dintâi divizii.

Iată care este programul complet, stabilit de comun acord de către Liga Profesionistă de Fotbal şi televiziunile care deţin drepturile exclusive de transmisie, al etapelor cu numerele 17 şi 18: vineri, 23 noiembrie, Gaz Metan Mediaş – Petrolul Ploieşti („DigiSport1”, ora 18.00); Concordia Chiajna – Gloria Bistriţa („Dolcesport1”, 19.00); Dinamo Bucureşti – Oţelul Galaţi („DigiSport1”, 20.30); sâmbătă, 24 noiembrie, Universitatea Cluj – CFR Cluj („DigiSport1”, 18.00); Ceahlăul Piatra Neamţ – Rapid Bucureşti („DigiSport1”, 20.30); duminică, 25 noiembrie, Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu („DigiSport1”, 20.30); luni, 26 noiembrie, FC Turnu Severin – Viitorul Constanţa („DigiSport1”, 18.00); FC Vaslui – CSMS Iaşi („Dolcesport1”, 19.00); FC Braşov – Steaua Bucureşti („DigiSport1”, 20.30), respectiv vineri, 30 noiembrie, Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu („DigiSport1”, 18.00); Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti („Antena1” şi „Dolcesport1”, 20.00); sâmbătă, 1 decembrie, FC Braşov – Viitorul Constanţa („DigiSport1”, 18.00); Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj („DigiSport1”, 20.30); duminică, 2 decembrie, Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti („DigiSport1”, 18.00); FC Vaslui – Rapid Bucureşti („DigiSport1”, 20.30); luni, 3 decembrie, Oţelul Galaţi – CSMS Iaşi („DigiSport1”, 18.00); Astra Giurgiu – Gloria Bistriţa („Dolcesport1”, 19.00); Dinamo Bucureşti – CS Turnu Severin („DigiSport1”, 20.30).