Sala de sport din Comarnic, neterminată de mai bine de un an, deoarece constructorul „s-a dat la fund”

Redactia -

Terminată pe 14 noiembrie 2011, Sala de sport din Comarnic nu este funcțională până în prezent. De ce s-a ajuns în situația ca o investiție cifrată la nu mai puțin de 800.000 de euro să facă umbră pământului degeaba, a încercat să explice public, în cursul zilei de astăzi, primarul oraşului Comarnic. Acesta a susținut o conferință de presă în care a plasat responsabilitatea pe umerii Companiei Naţionale de Investiţii şi ai firmei care s-a ocupat de construcţie. „De un an și două luni facem corespondență cu aceste două entități și nu am primit niciun răspuns, dar nici lucrările nu s-au definitivat la această sală de sport”, a declarat primarul orașului Comarnic, Dorian Botoacă.

Abia recent autoritățile au primit un semn de viață de la constructor și se speră în deblocarea situației, astfel încât elevii celor șase școli din localitate și nu numai ei să poată ajunge să beneficieze de această investiție.