Schumacher nu mai prididește cu declarații despre Petrolul. Patronatul nu-l confirmă, deocamdată!

Dragos Trestioreanu -

Schumacher nu mai prididește cu declarații despre Petrolul. Patronatul nu-l confirmă, deocamdată!

Cu puțin timp în urmă, siteul cotidianul Gazeta sporturilor se întreba, pe front, dacă SC FC Petrolul schimbă antrenorul. Bine, întrebarea aceasta se pune deja de câteva zile bune. Nimic absolut nou. Mai nou este că acela despre care se spune că i-ar lua locul lui Mihai Stoichiță după Anul Nou, Constantin Schumacher (foto; www.sptfm.ro), tot dă declarații. Ca și cum ar avea garanția că va fi numit atunci pe banca tehnică a Petrolului. De exemplu, acum, a spus, la postul de televiziune DigiSport, că „sperăm ca pe data de 6 ianuarie, când noi am programat prima întâlnire (sublinerea mea), să începem o nouă eră, să ne apucăm de construit, să zicem, o nouă echipă. Ne dorim ca Petrolul să fie una dintre echipele care să câștige cât mai multe puncte, iar la final să ne salvăm de la retrogradare. Pot să spun că e de bun augur să ajungi la Petrolul, pentru că e echipă cu renume, cu tradiție, și pot să spun și că, dacă vom revitaliza această echipă și o vom scoate de pe locul pe care este, atunci va fi o mare oportunitate și pentru noi, antrenorii tineri”.

Citind cele scrise mai sus, nu cred că pe Schumacher l-a luat gura pe dinainte. Așa, aiurea în tramvai. Are el vreun as în mânecă, să zic așa. Vorbește despre data reunirii lotului, una cu o zi mai devreme decât cea avansată de către revenitul manager sportiv Marius Nicolae, în una dintre declarațiile sale de dinainte de Crăciun. Iar Mario, cel puțin, a fost confirmat de către acționarul unic Daniel Capră. Scriindu-se că fostul jucător al Rapidului, dar nu numai, ar fi fost propus tocmai de Nicolae, care i-ar fi prieten de la Pitești, e clar că antrenorul știe el ceva. Că e în contact direct cu oficialii clubului găzarilor. Prea este sigur pe sine. Altfel nu și-ar fi permis să dea astfel de declarații, fiindcă s-ar făcea de râs dacă nu va fi instalat. Sunt limpede declarații care pregătesc terenul, profitându-se și de faptul că Mihai Stoichiță a preferat „stilul codat”, tot pe la același post de televiziune, în aceea privește viitorul său imediat de la Ploiești. Ba chiar, Stoichiță îl perie cumva pe cel pe care îl numea prietenul său, Dan Capră, catalogat acum drept – citez – „un băiat corect”.

Într-un moment extrem de critic pentru soarta „lupilor”, așa, ca să ” pun mănușile”, acest joc de-a șoarecele cu pisica îi înnebunește însă pe fanii Petrolului. Cei care vor să știe, printre altele, cât mai repede, cine va fi antrenorul echipei lor favorite. Dacă va fi Schumacher, de ce tocmai el? Dacă nu mai este Stoichiță, de ce s-a renunțat la serviciile lui? Chiar e cazul să se anunțe ce se întâmplă, de fapt, abia la o săptămână aproape după revelion? De ce atât de târziu? În fond, nu ar fi vreo mare bombă eventualul nou-venit, vreo lovitură de imagine, care să fie ținută la top secret, pentru a fi făcută public, cu surle și trâmbițe, pe 6 ianuarie. Atunci când lasă de înțeles Schumacher că va conduce primul antrenament al noilor elevi ai săi.

Mă tem ca nu cumva prin scoaterea în față a tânărului tehnician, în aceste zile, să se dorească, de fapt, acoperirea realității cu o perdea de fum. Una care să mascheze o posibilă camapanie de achiziții destul de subțire ori o listă a plecărilor totuși seminficativă. Când italianul cu un CV de Serie A, Michelle Paolucci, a semnat cu Petrolul, în secunda doi anunțul a și fost postat pe siteul oficial al clubului găzarilor. Acum, când mai sunt puține zile până când lotul se va reuni, de ce se tergiversează deconspirarea unei schimbări de staff tehnic? De ce se tace atunci când Schumacher tot face declarații ca (posibil) antrenor al Petrolului? Când visează la salvare. Când – să mă scuze! – vinde… castraveți la grădinar. Ar exista o explicație, la o adică. Poate că onor conducerea clubului „galben-albaștrilor” vrea să vadă ce reacții sunt vizavi de o numire a unui tehnician fără vreo experiență notabilă în domeniu. De fapt, unele au și apărut și nu cred că sunt chiar pe gustul patronatului. Nici nu aveau cum să fie, câtă vreme a spera că, vezi Doamne, ceea ce a mers o odată, cu un cvasi-debutant, va merge de fiecare dată! Situațiile dificile trebuie rezolvate cu măsuri grele, ci nu lăsate la voia hazardului, al întâmplării. Sau nu cumva patronatul vrea să ne surprindă în… ceasul al 12-lea? Și, de aceea, tace. Dar… nu și consimte!