Timpul estimat pentru citirea articolului este 987 secunde

Ideea înființării școlilor țărănești a pornit de la faptul că în școala primară copilul nu capătă toate cunoștințele necesare în viață din mai multe considerente și anume el se găsește la o vârstă fragedă, apoi programa analitică este prea încărcată, învățătorii sunt prea împovărați cu multe ore și activități didactice și prost plătiți.

Factorii de decizie au considerat că e bine să ia tinerii de la 18 ani în sus, chiar până la 40 de ani și să-i ducă să asiste la diferite școli practice sau să organizeze cu ei cursuri speciale în anumite perioade, locuri, cu scopuri bine definite. Astfel, au luat ființă Școlile Superioare Țărănești, nume dat astfel în țara noastră, în alte țări din Europa fiecare au botezat aceste școli „după variantă”.

Ideea a venit din Danemarca, unde s-au înființat școli de acest gen înainte de 1927, care erau destinate tinerilor de 18-25 de ani și erau private și facultative. Statul se implica în buna funcționare a acestora iar ½ din participanți erau bursieri.

În Danemarca, scopul acestor școli era de a pregăti pentru viață individuală și șocială, fără accentuarea vreunei profesii sau specializări și fără susținerea de examene.

În această țară ele au fost înființate de către pastorul-poet și istoric Grundwig, care,  pătruns de dragoste de țară, vede în sufletul maselor așa-zise inculte forțe spirituale nebănuite, care tocmai după criza adolescenței pot fi trezite și canalizate prin contactul cu oamenii de valoare.

Influența acestor școli s-a simțit în Danemarca în sistemul economic, ducând la dezvoltarea mișcării cooperatiste. Nici germanii nu s-au lăsat mai prejos înființând și ei așa numitele „școli gospodărești”, inițiatorul acestora fiind Vicențiu Shumy. Acesta spunea: „Dacă vrem să ridicăm țara economicește, ne trebuie femei harnice.” În Karintia s-a închiriat un castel unei astfel de școli, iar pădurea și terenul arabil erau ale unei ferme de vite. Tinerele fete lucrau la grajduri, pe ogoare, grădinile de zarzavat, iar la școala din interiorul castelului se acomodau cu menajul, croitoria etc. Se primeau numai fete de la țară. Țărăncile din Karintia considerau o onoare a fi frecventat această școală unde primeau o educație severă, de mănăstire. Elevele erau împărțite în serii: casă, grajd și grădină, așa încât fiecare serie să treacă prin aceste sectoare de activitate.

De câteva ori pe an directoarea școlii organiza cursuri de bucătărie pentru țărăncile din împrejurimi. Bunele rezultate date de această școală de gospodărie au făcut ca exemplul să fie preluat și în România, sub forma școlilor de menaj sau a școlilor de economie casnică, foarte numeroase în Prahova.

Astfel, din fiecare județ au fost selectați 30-40 de plugari și aduși în orașul reședință de județ, unde erau școlarizați 3-4 săptămâni, fără cheltuieli din partea participanților.

Aceste școli au reprezentat un punct din programul politicii culturale încă din 1927 printr-un ciclu de conferințe la Institutul Social Român, din diferite cauze programul a suferit întârzieri, până când s-a realizat cu titlu de încercare pentru prima dată la Sighetul Marmației în 1932, de către Despărțământul „Astrei”, prezidat de dr. V. Ilea.

După exemplul dr. Ilea, la îndemnul și cu ajutorul financiar al Ministerului Instrucțiunii, au început să se înființeze școli țărănești în 13 județe din Ardeal, toate organizate de „Astra” și una la Stânca, lângă Cernăuți, de către „Societatea de cultură”.

La aceste școli, organizate pentru tineri știutori de carte, au venit profesori și practicieni iscusiți pentru a le împărtăși cunoștințe despre cultivarea pământului, creșterea vitelor, pomicultură, apicultură, sericicultură, necesitatea asocierii în cooperative etc.

În fiecare zi se deplasau la o fermă, la o gospodărie model, să vadă și să facă practică.

Fundația Culturală Regală „Principele Carol” înființată din dorința și cu cheltuiala Regelui Carol al II-lea a început să acorde atenție acestor școli, iar Apostolul Culea a fost însărcinat să studieze modul de organizare a acestor școli. școlile țărănești s-au înființat sub auspiciile Fundației Culturale în baza legii pentru înființarea Serviciului Social, dar nu înainte de a se înființa Instituția Căminului Cultural, care urma să fie în fiecare comună din țară „Centru de strălucire a vieții locale, fiind celula organică a cunoașterii vieții noastre rurale.”

Fundația a popularizat intenția de a organiza pe socoteala sa o astfel de școală superioară țărănească chiar în Prahova, la Breaza, unde, în vara anului 1934, a adunat 40 de conducători de cămine culturale din întreaga țară, și timp de o lună s-au dat cursanților îndrumările necesare asupra modului cum trebuie condus un Cămin Cultural.

În viziunea inițiatorilor, școlile superioare țărănești erau „pâinea și sarea pentru viața țărănească” și se preconiza că factorii de decizie „să se îngrijească de ele și să le ia sub aripa statului, subvenționându-le pentru ca acestea să se înmulțească prin ținuturile vechii Dacii, să aibă drept de control asupra acestor școli, fără a fi vârâtă politica în ele”.

Aceste școli vor fi „făclii vii, care vor lumina calea țăranilor și nu-i vor lăsa să meargă pe cărări rătăcite sau să cadă în noroi.”

În toamna anului 1935 s-a înființat în Poiana Câmpina sub auspiciile Fundației Culturale Regale o Școală Superioară Țărănească, ce era condusă de învățătorul Gh. Dumitrescu, pentru tinerii recrutați din satele de deal și de munte din județele Buzău, Făgăraș și Prahova „cu scopul de a le da deprinderi practice de disciplină rodnică a muncii și a vieții”, fiind recomandați de reprezentanții căminelor locale din localitățile de reședință; dintre cei cu „o oarecare stare materială pentru a putea mai apoi pune în aplicare cunoștințele căpătate în școală”.

Școala s-a înființat din dispoziția prof. univ. Dimitrie Gusti, director general al Fundației Regale și era adăpostită într-o impunătoare clădire cu „încăperi multe pentru dezvoltarea unui învățământ complect în sat”.

El în persoană a ales Comuna Poiana Câmpina, deoarece aici școala avea ateliere de tâmplărie, țesătorie, de fabricat unelte agricole, sală de cursuri, o bibliotecă bine dotată cu cărți de specialitate agricolă și o grădină experimentală.

Poiana Câmpina era o comună suburbană a Câmpinei, care devenea stațiune climaterică-balneară de rang regional, cu un bogat trecut. Aici se găseau izvoare de ape sulfuroase iodate și sărate cu calități curative identice cu cele de la Telega, Brebu și Slănic.

Izvorul de apă a fost descoperit în anul 1884 și primele analize ale compoziției au fost efectuate de dr. C. Istrati și în 1937 de dr. Bernard.

Băile calde și reci erau bune pentru afecțiuni ca reumatism, lumbago, sciatică, gută, bronșită, astm etc. Localitatea Poiana Câmpina era racordată la calea ferată București-Brașov și era situată pe șoseaua națională, aici se aflau numeroase ateliere ale societăților petroliere din România, în special Astra Română.

În zonă au locuit personalități de renume ale culturii naționale ca I. Heliade Rădulescu, B.P. Hasdeu, dr. C. Istrati, pictorul Nicolae Grigorescu ș.a.

Localitatea Poiana Câmpina nu a fost aleasă întâmplător pentru a găzdui Școala Superioară Țărănească. În zonă ființau o serie de Asociații profesionale pentru îmbunătățirea agriculturii, pomiculturii și raselor de animale.

În 1929, pe Valea Prahovei, în cele 26 de comune existau 10.000 de vaci și peste 60.000 de oi. Existau de asemenea cooperative de lăptărie la Câmpina și la Comarnic (Zorile), care prelucrau laptele de oaie din Teșila, Sinaia și Comarnic. În zonă, la Brebu se organizau anual expoziții zootehnice, deoarece funcționau și puternice organizații „Bunii gospodari”, precum și școli de meserii la Comarnic, Breaza, Telega.

De menționat că la Câmpina s-a înființat încă din anul 1929 prima școală de lăptărie din România, „care primea pentru pregătire câte un elev din fiecare comună din Valea Prahovei”, după modelul celor din Germania.

Deasemenea, Valea Prahovei era o zonă bogată în plante melifere iar la Voila exista un lot experimental apicol de 30 ha. Astfel, la Câmpina Davidoglu avea 60 de stupi la ferma sa din Brebu, dr. Ștefan Ionescu, medic veterinar al Câmpinei, avea 50 de stupi, Grigorescu, fiul pictorului N. Grigorescu, avea și el 40 de stupi, fiind un cunoscut apicultor, iar Rădulescu din comuna Cornu avea 40 de stupi.

Toate acestea erau oportunități pentru Școala Superioară Ţărănească din Poiana Câmpina, ai cărei elevi puteau face practică pentru îmbogățirea cunoștințelor în domeniu.

Alegerea Comunei Poiana-Câmpina nu a fost, cum spuneam, întâmplătoare. Aceasta era într-un continuu progres economic, era un centru industrial, era situată într-o zonă pomicolă, avea surse de apă necesare practicării grădinăritului, exista un nucleu de viață culturală prin Căminul Cultural Înălțarea și cu corp profesoral motivat, în frunte cu I. Mateescu, directorul Școlii primare care de ani buni „trage o brazdă tot mai adâncă pentru civilizarea și ridicarea țărănimii.”

 De menționat că corpul profesoral al școlii era format din învățători, preoți, agronomi, veterinari, agenți sanitari și meseriași, specialiști în tâmplărie, dulgherie și fierărie.

În ziua de 5 aprilie 1936 școala a închis un ciclu de școlarizare printr-o solemnitate la care au luat parte Biering, ministrul Danemarcei la București, prof. univ. D. Gusti, prof. univ E. Mezincescu, prof. I. Nisipeanu, președintele Asociației profesorilor secundari, prof. Apostol Culea, director în cadrul Fundației Regale. De la Ploiești a participat D. Socolescu, consilier agricol, dr. P. Tomașoiu, președintele Ateneului Popular „Prahova”, Gh. Ștefănescu, prim pretorul plășii Câmpina precum și autorități locale din împrejurimi.

Solemnitatea a fost onorată de prezența lui Ion Mihalache, fost ministru și președinte al PNȚ, care „a ținut să constate de visu rezultatele unui an de muncă la această școală atât de interesantă”. Înainte de festivitate, oaspeții au vizitat expoziția de lucru a acestei școli deschisă în sala Școlii primare din Poiana Câmpina.

Printre cei care au luat cuvântul a fost Apostol Culea, care „arată mecanismul de funcționare a școlii”. Acesta menționează că elevii „au trăit vreme de câteva luni în viața spirituală și munca manuală a satului. Zilele au fost împărțite între lucrul de grădină și ateliere, cu împărtășirea cunoștințelor trebuincioase unui bun gospodar.”

Au mai luat cuvântul: G. Dumitrescu, directorul școlii țărănești, I. Mateescu, directorul căminului cultural „Înfrățirea”, iar la final prof. univ. Dimitrie Gusti, care „într-o frumoasă expunere a documentat cât de necesare sunt într-o țară cu populație de 80% țărani școlile superioare țărănești”. În continuare „a dat sfaturi elevilor care au absolvit cursurile și cărora li s-au distribuit diplome de absolvire și premii constând în cărți, în numele Fundației Regale.” Deasemenea, prof. D. Gusti „aduce elogii ministrului Danemarcei”. La final, oaspeții „au vizitat sălile de tâmplărie, țesătorie, atelierul de unelte agricole, dormitorul, sala de cursuri, biblioteca și grădina cu plantații”, după care „a urmat o serbare cu un program artistic compus din coruri, dansuri naționale și recitări.”

De menționat că la expoziția cursanților Școlii Superioare Țărănești se afla și biblioteca Căminului Cultural din comuna Poiana-Câmpina, care avea 1000 de volume și 500 de reviste și publica chiar și o revistă de cultură „Poiana viitoare”. Deasemenea cursanții participau și la șezătorile culturale organizate de Căminul Cultural „Înălțarea”.

La 22 noiembrie 1936, s-a deschis anul al II-lea al Școlii Țărănești de la Poiana Câmpina pentru elevi de 18-25 de ani, grupați în anii I și II. La început s-a oficiat un Te Deum cu trei preoți, după care preotul paroh a rostit o scurtă cuvântare omagială, G. Dumitrescu, directorul școlii a dat explicații „despre rostul și rezultatele școlii”, iar Apostol Culea delegatul Fundației Regale a ținut o prelegere inaugurală despre „cum s-a mișcat sufletul românesc de pretutindeni (cu deosebire la sate) în zilele de mari dureri și mari bucurii naționale”, referindu-se la serbările Unirii de la 1 Decembrie.

La final „au mulțumit în numele satului” I. Mateescu, președintele Căminului Cultural și directorul Școlii Primare, precum și părintele Provincianu din comuna Cornu, care a lăudat ideea înființării acestei școli. De asemenea, s-au expediat telegrame omagiale Regelui Carol al II-lea și profesorului D. Gusti.  

În ziua de 10 martei 1936, C. Boeru președintele subsecției Câmpina a Asociației Învățătorilor din Prahova comunică învățătorilor și învățătoarelor din zonă să participe în număr cât mai mare în ziua de 15 martie 1936 la Școala Superioară Țărănească din Poiana Câmpina, unde va conferenția V. Țoni, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România.

Elevii Școlii Superioare Țărănești au organizat în seara zilei de 29 februarie 1936 în sala de festivități a Școlii Primare din Poiana Câmpina un mare festival artistic și muzical „pentru înființarea unui muzeu al satului”. Elevii împreună cu corpul profesoral au participat la tedeumul de la biserica schitului Poiana, cu ocazia aniversării zilei de 1 Decembrie, ca apoi să se deplaseze la școala primară din Poiana unde s-a desfășurat o ședință festivă urmată de un program artistic. Cu această ocazie au vorbit ing. Vicențiu Babeș, președintele Ligii Antirevizioniste locale și G.T. Dumitrescu, directorul Școlii Superioare Țărănești.

În ziua de 8 noiembrie 1937 Comisariatul de Poliție Câmpina raporta Chesturii Poliției Ploiești faptul că în ziua de 8 noiembrie 1937 a avut loc „cu o deosebită solemnitate redeschiderea cursurilor Școalei Superioare Țărănești, cum și inaugurarea Universității populare, ce a luat ființă anul acesta pe lângă această școală, care este pusă sub auspiciile Fundației Culturale Principele Carol „.

În continuare, se arată că au luat parte prof. Apostol Culea, directorul Căminelor Culturale din cadrul Fundației, generalul I. Manolescu, președintelor Caselor Naționale din Breaza, inspector școlar Constantin Ionescu – Sinaia, din partea Ministerului Educației Naționale, maior Jugănaru cu un grup de comandanți străjeri, maiorul Gheorghiu de la Subinspectoratul P.P. Prahova, ing. I. Socolescu de la Camera Agricolă Ploiești, prof. Șt. Popescu directorul Liceului „Barbu Știrbei” din Câmpina, Gh. Dumitrescu directorul Școlii Țărănești, învățătorul Ion Mateescu directorul Școlii Primare din Poiana Câmpina, primarul comunei, precum „și un număr mare de săteni”.

Serviciul religios a fost oficiat de către preoții D. Popescu-Poiana și N. Buzețeanu din cătunul Slobozia-Câmpina iar răspunsurile au fost date de Corul Școlii condus de V.V. Popescu. Seria cuvântărilor o deschide preotul D. Popescu vorbind în numele bisericii, urmat fiind de Gh. Dumitrescu directorul Școlii Superioare Țărănești cât și al Universității Populare care a luat ființă cu scopul de a forma omul nou, a mai luat cuvântul și Apostol Culea, I. Mateescu, iar G. Ionescu-Sinaia a încheiat seria cuvântărilor propunând introducerea sericiculturii în programa școlii în care scop a donat 20 de duzi suma de 1000 de lei școlii cât și un premiu de 500 de lei celui mai bun elev al școlii.

În nota de serviciu a Siguranței Ploiești din 4 aprilie 1938 se raporta că în ziua de 3 aprilie 1938a avut loc solemnitatea închiderii cursurilor de la Școala Superioară Țărănească, ce se află în al treilea an de funcționare.

De data aceasta au participat V. Toiu subsecretar de stat în Ministerul Educației Naționale, prof. Apostol Culea din partea Fundației Regale, dr. Pop din partea Ministerului Educației Naționale, prof. Lascov-Moldoveanu dr. Ing. Inspector Ioan Botez și ziaristul Negoescu de la ziarul „Curentul”, iar de la Ploiești au participat: Ștefan Dobrescu, de la Camera de Agricultură, Ioan Socolescu, directorul Camerei Agricole din Ploiești, Teodor Ciocârdel, fost inspector școlar, din Câmpina au participat: Gh. Ștefănescu-tretor, prof. D. Rallea, Mișu Mihalcea, Gh. D. Niculescu-Malu, C. Boeru, Mihail Șfefănescu-Slobozia, Ion Dinescu, agronom, C. Oproiu. Centrul de străjeri Breaza a participat cu un grup de comandanți în frunte cu maior Jugănaru, iar de la Poiana-Câmpina lt. Dumitriu, primar, preotul Dumitru Popescu, Ioan Mateescu, Lache Popescu, Gh. Dumitrescu, ing. Corneliu Stănescu și Mitrache Georgescu, fost revizor școlar din Provița.

Primul a vorbit Gh. Dumitrescu, directorul școlii, care a arătat „munca ce s-a depus pentru prosperarea acestei școale și foloasele aduse păturii de la țară”, menționând că până în 1938 școala „a dat un număr de 43 absolvenți”.

Au mai luat cuvântul elevii Petre Zidaru din Breaza, Ioan Tocaci, din comuna Șanț, județul Năsăud, care au adus elogiile elevilor pentru profesorii care i-au îndrumat.

Au mai luat cuvântul învățătorul Ioan Mateescu președintele Căminului Cultural „Înălțarea”, care a relevat greutățile întâmpinate, prof. Apostol Culea, care a făcut „un mic istoric al acestei școale, arătând totodată foloasele aduse satului românesc”.

La final, V. Tosui a menționat că această școală a luat ființă „din îndemnul și înalta inițiativă” a Regelui Carol al II-lea, mulțumind corpului profesoral, iar celor 43 de absolvenți „le-au dat sfaturi cum să procedeze în satele lor, unde vor merge pentru împrăștierea cunoștințelor căpătate aici la această școală.”

La 1 noiembrie 1938 cu ocazia deschiderii cursurilor acestei școli are loc și „inaugurarea grajdului model și a altor lucrări înfăptuite în ultimul timp.” Ziarul „Timpul” din 25 august își informa cititorii că la 1 septembrie 1939 Școala Superioară Țărănească își reia activitatea.

În semn de prețuire a personalității mareșalului Al. Averescu, erou din Primul Război Mondial, cursanții școlii au participat la ceremonia funerară organizată în ziua de 4 octombrie 1938 cu ocazia decesului acestuia.

În Prahova mai funcționau școli țărănești la Comarnic, Gherghița și Conduratu etc.

Acestea sunt în mare informațiile despre această școală care nu a funcționat mult timp, datorită evenimentelor externe, desele concentrări ale rezerviștilor și mai ales schimbarea regimurilor politice.

De asemenea nu se știe care a fost soarta arhivei acestei școli.

 

Bibliografie

Arhivele Naționale Prahova, Fond Inspectoratul Județean Prahova al M.I., dosar 28, 30/ 1936, 31/1937, 5/1938

Școala Prahovei, nr. 7-8, sept.-oct. 1934

Curentul, 31 oct. 1936; 25 nov. 1936; 7 dec. 1936

Ecoul Prahovei, 15 martie 1936; 31 martie 1936; 28 mai 1937

Ploieștii, 21 aprilie 1936; 6 martie 1937

Ploieștii, 9 iulie 1933; 20 nov. 1926

Ploieștii, 18 iunie 1931

Universul, 10 oct. 1938

Gheorghe T. Dumitrescu, Școala Superioară Țărănească. Înfăptuirea de la Poiana Câmpina, Ploiești, 1936

Mihai Apostol, Dicționar istoric al județului Prahova, Ploiești, 2004

Constantin Dobrescu, Viața culturală a Municipiului Ploiești și a județului Prahova (1900-1948), Documente, Silex, Ploiești, 1937

Curentul, 7 dec. 1936, 25 oct. 1929

 

 

Constantin Dobrescu

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

Când banii nu mai vorbesc, politicienii tac

Timpul estimat pentru citirea articolului este 106 secunde Foarte liniştită campania electorală.

Ploieștenii în marea epopee națională a întregirii neamului

Timpul estimat pentru citirea articolului este 753 secunde După cum este bine cunoscut, România in

Inline
Inline