Se precipită lucrurile în PSD Prahova. A fost convocat Comitetul Executiv

Mihai Ciobanu -

Se precipită lucrurile în PSD Prahova. A fost convocat Comitetul Executiv

Se precipită lucrurile în PSD Prahova. După anunţul potrivit căruia Codrin Ştefănescu a fost trimis de la Bucureşti ca să coordoneze alegerile din PSD Prahova, iar senatorul Daniel Savu – actualul lider al organizaţiei – a afirmat că această decizie nu se justifică, iată că începutul săptămânii viitoare va fi unul cât se poate de „fierbinte” pentru social-democraţi.

Preşedintele PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, a convocat Comitetul Executiv al Organizaţiei judeţene PSD Prahova în ziua de luni, 27 iulie 2015, ora 17.00, la Casa Sindicatelor Ploieşti, sala de 200 locuri.

Vor fi prezenţi membrii Biroului Permanent al Organizaţiei judeţene PSD Prahova, preşedinţii organizaţiilor locale, aleşi locali şi parlamentarii PSD din judeţ. Din partea Organizaţiei naţionale a PSD va participa domnul Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct.

În cadrul Comitetului Executiv judeţean al PSD Prahova va fi adoptată strategia politică a Organizaţiei judeţene până la Congresul Naţional al PSD şi vor fi stabilite datele de desfăşurare pentru Conferinţele de alegeri ale Organizaţiei judeţene PSD Prahova şi Organizaţiei municipale PSD Ploieşti, se arată într-un comunicat de presă.