Sâmbătă, 24 iunie 2017, va fi o zi care va rămâne cu siguranță drept cea a marelui succes al unei echipe născute abia vara trecută, spre finalul acesteia, dar care a „urcat”, treaptă cu treaptă, spre primul „vârf” înalt al ascensiunii sale spre primul eșalon național. Echipa s-a numit, la început, AS Petrolul ’52 Ploiești, fondată de fostele mari glorii ale Petrolului, în frunte cu Mircea Dridea, apoi, din  iarnă, ACS Petrolul ’52 Ploiești, iar mai de curând – FC Petrolul Ploiești. Adică, așa cum și-au dorit toți fanii culorilor galben-albastre. Cei care au avut parte, într-un an competițional, de o formație care – de aproape șapte luni, câte a jucat de la înființare și până în prezent – nu a înregistrat niciun eșec, indiferent că a evoluat în campionatul Ligii A Prahova, în faza județeană a Cupei României și în turul barajului de promovare în Liga a III-a! Perioadă în care au fost doar cinci remize consemnate în eșalonul de elită local, dintre care, nota bene, patru în cea dintâi parte a întrecerilor din Liga A. În rest, victorii peste victorii, dintre care destule la diferențe mari de scor.

cof

Astăzi, de la ora 19.45, această trupă va apărea pentru ultima oară în fața suporterilor săi pătimași și devotați, care nu au părăsit-o niciodată, dar și a celor care – coup de foudre! – și-au adus aminte că, în Ploiești, există o echipă cu numele de Petrolul, că există o arenă, „Ilie Oană”, pe care evoluează fotbaliști care merită respectul și dragostea tuturor! Chiar dacă, în urmă cu o săptămână, la Răcari, ei au câștigat cu 3-0 prima manșă a barajului de promovare în al treilea eșalon național, în dauna campioanei județului Dâmbovița, Dentaș Tărtășești, chiar dacă – în afara echipei Sportonlineph.ro, aflată alături de Petrolul întreg sezonul – returul va fi transmis live de către postul național Digisport, pe chiar primul său canal, stadionul Ilie Oană va fi plin la capacitate, cu excepția, evident, a locurilor impuse a rămâne libere, pentru măsuri de siguranță. Scoase din vreme la vânzare, biletele s-au vândut într-un ritm nemaiîntâlnit de pe vremea marilor meciuri ale defunctei SC FC Petrolul, ajungându-se ca în ziua celui cu Dentașul abia să mai existe câteva sute. Care, cu siguranță, s-au vândut ca pâinea caldă, așa cum se spune. De ce, brusc, acest interes imens al ploieștenilor, altfel cam absenți, în timpul sezonului, de pe „Ilie Oană”? Dacă al televiziunii Digisport ar fi mai de înțeles, transmisiunea urmând să aibă un rating bun, al celor care vin acum pentru prima oară s-o vadă pe Petrolul ar fi un subiect numai bun de studiu al unor… sociologi!

La Ploiești, pe cea mai mare și mai modernă arenă din județul Prahova, una apreciată în toată țara pentru arhitectura deosebită a sa, astăzi, se anunță și o nouă coregrafie, pe măsura celor care, în urmă cu câțiva ani, atrăgea atenția siteurilor de gen din Europa. Incluzând cele două peluze și tribuna a II-a, coregrafia a fost și ea, fără discuție, un magnet pentru o cifră semnificativă de prahoveni, fiind anunțată și din timp. Simpatizanți mai degrabă ai show-ului din tribune și peluze și ai atmosferei de pe stadion, câteva mii bune de spectatori poate că vor recunoaște în sinea lor eroarea de a fi stat departe de Noul Petrolul până în această seară, ce se dorește a fi – și va fi! – una magică, de povestit nepoților.

2Pentru retur, Octavian Grigore și Gheorghe Liliac au reținut un lot de 19 echipieri, însă unul dintre ei va urca, la ora meciului, în tribună. Față de efectivul deplasat la Răcari, a devenit bun de joc, între timp, și mijlocașul central Vladimir Butufei, accidentat atunci, cel care li se alătură, azi, portarilor Ionuț Marinică și Cătălin Nițache și jucătorilor de câmp Răzvan Catană, Jean Prunescu, Gabriel Frâncu, Mihai Velisar, Alberto Olaru, Roberto Alecsandru, Alexandru Radu, Daniel Chiriță, Claudiu Tudor, Nini Popescu, Georgian Păun, Dragoș Gheorghe, Tiberiu Nițescu, Roland Stănescu, Adrian Vintilă și Michel Jipa. După cum se observă lesne, Tavi Grigore are de unde alege cel mai bun „11”, care să încerce să… pună indigoul pe scorul de la Răcari, dacă nu cumva să obțină un rezultat superior, spre deliciul celor peste 10.000 de petroliști prezenți la fața locului! Dintre cei care au dus greul returului, au părăsit mai spre final echipa apărătorul buturilor Claudiu Chiș, deja semnat de noua echipă a Armatei, CSA Steaua, care se va înscrie în Liga a IV-a, și Ilie Dumitrescu, aflat și el aproape în aceeași situație. Lipsesc Dănuț Iancu și Valentin Ursu, ca urmare a unei decizii tehnice, primul fiind și accidentat în ultima vreme.

Bara lui Paun din minutul 44, gsp.roFără perspective de a întoarce un scor de forfait, cel cu care a pierdut pe propriul teren, AS Dentaș Tărătășești își va dori însă, cu siguranță, a fi parte a unui mega-show, în condițiile în care – pentru prima oară și, poate, pentru ultima – va juca pe un stadion cu 12.500 de iubitori ai fotbalului, în tribune și peluze. La Răcari, Dentașul a aflat nu numai care este forța adversarei, ci și cum se susține moral o echipă precum cea a Petrolului. Ei bine, azi, ceea ce a fost în tur va fi amplificat de peste 10 ori, dacă nu și mai mult!

O brigadă cu un central și un asistent din București, Bogdan Dumitrache, respectiv Ionuț Traian Neacșu, plus un ilfovean din Tunari, Cristian Ionuț Măndiță, vor conduce manșa a doua a barajului de promovare în Liga a III-a dintre FC Petrolul și Dentaș, monitorizați de fostul portar al lui „U” Cluj și Dinamo, Constantin Ștefan, delegat acum de CCA ca observator pentru arbitraj. În ceea ce privește organizatorii, ei se vor „sub lupa” tot a unui bucureștean, Aurel Ionescu, un fost goal-keeper al Metalul Plopeni, în prezent angajat al Federației Române de Fotbal.

4Cu un stadion plin, cu suporteri fără egal, cu o coregrafie care îi va face invidioși pe mulți fani ai unor echipe de Liga 1, FC Petrolul va dovedi României ce înseamnă un club de tradiție, un club care nu va fi lăsat niciodată să nu mai existe!

Foto: www.sportonlineph.ro, www.republikanews.ro, www.gsp.ro

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline