Azi, 31 Ianuarie 2012, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, s-a desfăşurat examenul pentru ocuparea funcţiei vacante de Şef Serviciu de Investigare a Fraudelor.

Din comisia de examen a făcut parte şi un ofiţer din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei Române. În urma examinării, candidatul, subcomisar de poliţie Dragoş Iorga, a fost declarat admis, acesta urmând să fie numit Şef Serviciu de Investigare a Fraudelor. Ofiţerul activează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din anul 1999, iar din anul 2006 lucrează în cadrul Biroului Juridic, la conducerea căruia se află din anul 2010.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline