Săptămâna cu de toate, în familia găzarilor

Redactia -

După derbiul de tradiţie cu Dinamo, jucătorii Petrolului au avut liber până marţi, 19 martie 2013, când au fost chemaţi din nou la antrenamente, pentru meciul amical de sâmbătă, 23 martie 2013, ora 13.00, de la Slobozia, cu echipa locală, Unirea, din Seria I a Ligii a II-a. Va fi un joc de la care vor lipsi Gheorghe Grozav, selecţionat pentru partidele oficiale din preliminariile Cupei Mondiale din Brazilia – 2014, din Ungaria şi Olanda, Vlad Morar, convocat la reprezentativa de tineret „Under 21”, Manasse Ruben Enza-Yamissi, component al Republicii Centrafricane, Gualberto Mojica Olmos, căpitanul Boliviei, Elhad Naziri, la echipa naţională a Azerbaidjanului, şi Jean Sony Alcenat – la cea a statului Haiti. Rămâne de văzut dacă antrenorul Coswmin Contra se va putea baza atunci pe Sebastian Achim, revenit la antrenamentele cu mingea, începând de marţi, după o entorsă cu mari probleme, şi Vasili Hamutovski, cel care a stat în tribună la ultimele meciuri, din cauza unor dureri de la un ligament de la mâna dreaptă. În aceste condiţii, Contra le va da posibilitatea jucătorilor care nu au evoluat deloc în acest an sau mai puţin să arate ce pot. Prilej să debuteze printre „lupi”, în România, şi pentru brazilianul Romario Santos Pires.

Plecat acasă, Gualberto şi-a putut ţine în braţe fetiţa nou-născută, Zaira Mojica Saucedo, pe care a învelit-o cu un tricou galben al mai noii sale echipe, Petrolul Ploieşti (Foto: www.fcpetrolul.ro). Acesta a fost evenimentul plăcut al săptămânii în curs, celălalt demn de consemnat fiin ânsă de un cu totul alt gen – programarea unei şedinţe cu acţionarul unic Daniel Capră, antrenorii Cosmin Contra şi Laurenţiu Roşu, pe de o parte, şi fotbaliştii Damien Boudjemaa şi Hamza Younes, pe de alta. Cei doi străini au intrat în colimatorul tehnicianului, pe primul scoţându-l din lotul pentru meciul cu Dinamo, din cauza neimplicării serioase la şedinţele de pregătire, iar al doilea a fost adus cu greu la stadion, după ce plecase pentru câtva timp din cantonament, fiind convins să revină de un conducător. Motiv pentru care a fost chemat vineri, 22 martie, impresarul lui, Mihai Joiţa, pentru o discuţie lămuritoare. După întâlnire, declaraţiile publice au fost mai degrabă protocolare, nimeni de la club nedorind să dea prea multe detalii, ci doar banalităţi de genul „au fost ameninţaţi să-şi bage minţile în cap şi se speră că au înţeles”!

În etapa următoare, cea de-a XXIV-a, Petrolul va juca tot acasă, împotriva campioanei en-titre, CFR Cluj, duminică, 31 martie, de la ora 18.00, partida urmând a fi preluată în direct de „DigiSport1” O idee foarte bună a avut conducerea clubului, acum, aceea de a vinde un singur bilet de fiecare amator de a fi prezent pe stadion, tichet care să fie valabil atât la jocul cu recordmena autohtonă, la numărul de puncte, din grupele Ligii campionilor, cât şi la cel cu Gloria Bistriţa. S-a copiat astfel metoda din toamna trecută, atunci când s-au cuplat tot două meciuri, cel cu Steaua, respectiv FC Turnu Severin, evitându-se astfel un număr mai mic de spectatori la cea din urmă.