Străzile din Ploieşti intră în reparaţii. În ce zone se intervine

Redactia -

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții – Serviciul Reparații și Investiții Drumuri, informează cetățenii că au fost demarate lucrările aferente obiectivelor de investiții “Modernizare strada Ploilor”  și „Modernizare strada Șoimului”. De asemenea, în această perioadă se vor executa și lucrări de reparații curente, plombe pe străzile Ghe. Gr. Cantacuzino și Șoseaua Vestului, precum și în zona Piața Aurora. Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.