Sunt siguri 1.179 de suporteri la derbi, după prima zi de vânzare a biletelor pentru meciul Petrolul ’52 – CS Blejoi

Dragos Trestioreanu -

Sunt siguri 1.179 de suporteri la derbi, după prima zi de vânzare a biletelor pentru meciul Petrolul ’52 – CS Blejoi

Vara trecută, fanii Petrolului ’52 au cumpărat 900 de abonamente, iar în iarnă încă 29, pentru meciurile din returul campioantului Ligii A Prahova. După prima zi în care s-au pus în vânzare bilete pentru partida din etapa a XX-a a ediției 2016-2017, cu echipa CS Blejoi, s-au achiziționat 250 de tichete. Astfel încât, cu trei zile înaintea închiderii casei de bilete de la arena Ilie Oană, sâmbătă, 18.00, este garantat un număr de 1.127 de iubitori de galben și albastru în tribune și peluze, la derbiul din data de 18 martie a părții a doua a întrecerilor de la nivelul eșalonului de elită al fotbalului județean. Dacă trendul se va menține crescător, ținând cont și de vremea mai frumoasă previzionată de meteorologi cât și de miza mare a jocului, s-ar putea anticipa că 5-6.000 de suporteri ai trupei lui Octavian Grigore și Gheorghe Liliac, dar nu numai ei, vor urmări pe viu cel mai important meci al primului semestru.

Achizitii, sportonlineph.roDacă, în ceea ce-i privește pe apropiații oaspeți ai găzarilor, din prima zi a week-end-ului, antrenamentele nu au suferit nicio modificare, desfășurându-se la fel ca și până acum, adică marțea și joia, iar lotul este valid, în schimb, Tavi Grigore nu-l va avea la dispoziție nici acum pe atacantul Roland Stănescu (foto, în text, primul din dreapta, alături de ceilalți patru coechipieri veniți în iarnă, Alexandru Radu, Nini Popescu, Roberto Alecsandru și George Nițache, de la stânga la dreapta; www.sporonlineph.ro), gorjeanul acuzând o ruptură musculară de 1,5 milimetri, la un picior, fapt care îl va mai ține în afara terenului cel puțin încă două săptămâni, amânându-și astfel debutul în echipamentul Petrolului. Deși Stănescu declarase pentru un site local că va intra și… într-un picior la derbi, tehnicianul găzarilor nu a vrut să riște vreo agravare a problemei musculare. În rest însă, efectivul este apt de joc pentru sâmbătă.

Pentru a se acomoda cu lumina refelectoarelor, așa cum se va disputa duelul de pe „Ilie Oană”, blejoienii s-au pregătit în nocturnă, pe terenul propriu, dotat cu reflectoare speciale doar pentru antrenamente. Chiar dacă Răzvan Vlad și Emil Coșieru dispun de tot lotul, trebuie menționat că Irinel Dumitru, căpitanul de la debutul campionatului, nu poate duce decât maximum 45 de minute și va începe derbiul, mai mult ca sigur, pe banca de rezerve.

Altfel, cum cei mai buni arbitri prahoveni, din punctul de vedere al eșalonului în care conduc partide, câmpineanul Mihai Amorăriței și ploieșteanul Adrian Illyeș, au meciuri de condus în week-end, s-ar putea să fie aleas unul dintre Ovidiu Oprea și Andrei Moroiță, ambii domiciliați tot în Ploiești. Alți doi arbitri cu experiență la nivel de al patrulea eșalon local, Viorel Căunei (Plopeni) și Ionuț Neagu (Poienarii Apostoli), au fost recuzați de către oficialii echipei de locul 2 din ierarhia la zi a Ligii A, CS Blejoi, ieșind și ei astfel din cărțile conducerii derbiului, restrângându-se simțitor numărul celor capabili, prin experiență, să conducă acest cel mai important meci al returului, ba chiar și al întregului sezon.

Foto, sub titlu: www.republikanews.ro