Suspiciuni de non-combat din partea unor jucători ai „galben-albaştrilor”, impresariaţi de soţia antrenorului Stelei

Redactia -

Potrivit www.prosport.ro, după derbiul Petrolului cu Steaua, scor: 1-2, disputat pe arena Ilie Oană, pe 30 septembrie 2012, au apărut anumite suspiciuni cu privire la modul în care şi-ar fi apărat şansele unii dintre echipierii învinşilor, care au ca punct comun faptul că sunt impresariaţi de către Anamaria Prodan Reghecampf, soţia antrenorului principal al „rorş-albaştrilor”, Laurenţiu Reghecampf. Astfel, se avansează ideea că portarul Mircea Bornescu şi jucătorii de câmp Sebastian, Guilherme Haubert Sitya (foto, în stânga; www.fcpetrolul.ro) şi Marian Cristescu ar fi „lăsat-o mai moale”, în acea partidă. Nu e prima dată când Anamaria Prodan Reghecampf este acuzată că ar fi influenţat evoluţia unui jucător aflat sub contract de reprezentare cu ea, şi patronul Rapidului, George Copos, având suspiciuni în privinţa prestaţiei lui Ovidiu Herea, la meciul pierdut de către „alb-vişinii”, în faţa Stelei (0-1), pe „Naţional Arena”! Herea s-a apărat spunând că nu mai este impresariat de soţia tehnicianului Stelei, de câţiva ani!

Potrivit cotidianului Ziarul Naţional, Mircea Rednic, antrenorul principal al Petrolului, şi-ar fi manifestat dezaprobarea faţă de evoluţia unora dintre elevii săi, părând să bată tocmai spre cei enumeraţi mai sus, care ar fi preferat un non-combat în derbiul cu Steaua! De subliniat că Marian Cristescu, cel care a acuzat o accidentare încă din debutul meciului, a fost schimbat în repriza secundă, Rednic justificând astfel prestaţia palidă a echipei sale. Prin înlocuirea mijlocaşului, s-ar fi dereglat tot sistemul de joc, tehnicianul menţionând că nu a avut vreo rezerve capabilă să-l susbstituioe, la un  nivel optim, pe Cristescu.