Tâlhar la drumul mare de la 15 ani

Redactia -

Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Ploieşti l-au depistat şi reţinut pe S. Cristian, în vârstă de 17 ani, suspectat de comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie.

Bărbatul este suspectat de comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie, comise în Ploieşti în perioada 2009-2011. Faptele au fost comise pe stradă, prejudiciul total cauzat fiind de aproximtaiv 4.000 lei, recuperat aproape integral după depistarea lui.

El nu era înregistrat în evidenţele stării civile, acest lucru realizându-se ulterior, în urma demersurilor întreprinse de poliţişti.

Suspectul a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 19 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Cercetările sunt continuate în vedere documentării întregii întregii activităţi infracţionale.