TAS-ul, toboganul Petrolului

Dragos Trestioreanu -

TAS-ul, toboganul Petrolului

SC FC Petrolul SA Ploiești a cerut intrarea în procesul de insolvență, în iarnă. Lovitură de măciucă! Fotbaliștii și antrenorul lor de-atunci, Mircea Rednic, se aflau în stagiul de pregătire și jocuri de la Lara. Cu toții au aflat din media despre această decizie a patronatului. Șoc total! Atmosfera frumoasă de până atunci, de care vorbrau tehnicienii, a dispărut cu totul. Au apărut imediat și acuzele. Dinspre staff spre jucători. S-a auzit că Geraldo Alveș și compania ar fi pus-o de o grevă la antrenamente și intenționau chiar să boicoteze poate cel mai important joc-test din Antalya, cu Terek Groznâi, trupa celui care adusese Cupa României la Ploiești, pe 1 iunie 2013, Jeremy Bokila. Că o fi fost așa sau nu doar cei aflați acolo știu adevărul-adevărat. Din  afară, s-a observat doar că meciul amical a fost anulat!

Peste ceva timp a început returul. Fără Juan Albin, fără Soni Mustivar, fără Njongo Priso, fără alții… Apoi, a venit seria incredibilă de cinci eșecuri consecutive de pe arena Ilie Oană. Dar și perpetuarea invincibilității în deplasare. A apărut, ulterior, protestul galeriei la adresa favoriților și a conducerii clubului, iar recent, anunțul că renunțarea la prezența în peluză va avea drept „bătaie” abia primul joc de acasă din sezonul următor! Colac peste pupăză, Comisia de licențiere de la FRF a pedepsit clubul găzarilor cu 6 puncte, începând cu ediția 2015-2016, din cauza neîndeplinirii unor cerințe din caietul de sarcini. Și totuși, până astăzi, vineri, 22 mai 2015, în pofida tuturor necazurilor, Petrolul stătea neclintită pe a treia poziție a podiumului. Evident, cu speranța încasării unei sume importante din drepturile TV. Una vitală pentru o grupare aflată în insolvență. Sigur, forma mai slabă a unor jucători, nemulțumirea altora din cauza actualei situații și dorința de a nu mai prelungi contractele a celor aflați la final de angajament au fost semnale neplăcute. Asta mai ales în condițiile în care Astra și CSU Craiova s-au apropiat amenințător în ierarhie, pe final de sezon. Spaima pierderii unui loc parcă… predestinat Petrolului în ultimele trei sezoane și-a făcut tot mai mult loc. Iar azi, a venit „bobârnacul” ce i-a împins, la propriu, pe ploieșteni pe „toboganul” clasamentului.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a făcut public verdictul său – definitiv, dar și apelabil – în procesul CFR Cluj versus FRF. Una dintre comisiile federației de profil o penalizase pe fosta campioană, înainte de începutul returului, cu 24 de puncte, trimițând-o astfel în subsolul ierarhiei, la retrogradare! Pe motiv că ardelenii nu și-au stins datoriile față de șase jucători. Clujenii s-au apărut cu… insolvența, adică introducerea debitelor în masa credală, odată cu intrarea în acest proces în aceeași zi cu decizia federației. Dar asta cu – au afirmat pedepsiții – câteva ore mai înainte de anunțul măsurii luate împotriva lor la Casa Fotbalului. TAS a dat dreptate CFR-ului în această speță. „Alb-vișniii” și-au recăpătat, cel puțin până la apel, punctele câștigate pe teren și luate printr-o semnătură dată în birourile de lângă „Arena Națională”. Până una-alta, trupa lui Feri Dican a „zburat” pe deasupra liniei roșii care le desparte pe viitoarele combatante din Liga I de cele care vor coborî, în vară, un nivel și s-a oprit taman pe podium! Acolo de unde au aruncat-o pe Petrolul cu un loc mai jos, în „groapa de lei”!

Nu cu multe ore mai devreme de debutul meciului cu Dinamo, găzarii s-au trezit în situația de a spune că… un necaz nu vine niciodată singur. Urmând a bifa două partide destul dificiale, în ultimele etape, celei de azi adăugându-i-se duelul de la Chiajna, cu echipa Concordiei, aflată în lupta pentru salvarea de la retrogradare, Laurențiu Marinescu & Co. simt, acum, toate presiunea din lume. Dacă ar avea pași greșiți, i-ar depăși și Astra, și Craiova. Trei poziții mai jos în clasamentul final ar coincide cu aproape trei sferturi de milion de euro pierdute din drepturile de televizare. Automat, un „brânci” violent pe tobogan. Dar, vorbă veche: capul face, capul trage!