Tavi Grigore a plecat liniștit, din „Parc”, de la… amicalul Blejoiului. Băieții fostului secund al său au spulberat-o pe Rapid Mizil

Dragos Trestioreanu -

La aproape 24 de ore de la terminarea meciului amical al Petrolului ’52 cu Unirea Slobozia, scor: 3-3, antrenorul principal al liderului turului campionatului Ligii A Prahova, Octavian Grigore, a răbdat, din nou, frigul din Parcul Municipal „Ploiești Vest” – erau -8 grade Celsius, iar în prima repriză a bătut… Crivățul! – cu gândul de a spiona două viitoare adversare. Una – de la finele acestei luni, Rapid Mizil (Superliga B Prahova); a doua, din partea secundă a celei viitoare, CS Blejoi (locul 2 din ierarhia turului Ligii A Prahova). Cel puțin, Tavi Grigore a plecat liniștit, după ce vicecampioana de toamnă din Blejoi a spulberat-o, 6-1 (3-1), pe prima oponentă oficială a Petrolului, din acest an, în optimile ediției 2017-2018 a Cupei României-Timișoreana, până la derbiul din eșalonul de elită mai fiind ceva timp!

CS Blejoi, care a închiriat, contra cost, terenul sintetic de la Vest, a bifat al treilea succes din pregătiri, din tot atâtea posibile, având o medie de peste patru goluri marcate/meci, golgheterul primei jumătăți a întrecerilor din eșalonul de elită fotbalistic local, Cosmin Lambru (foto sus, în text, cu numărul 9 pe tricou), punctând și în acest test, așa cum o făcuse și la Berceni, contra Tineretului (Superliga B), scor: 4-2, și la Câmpina, împotriva ocupantei poziției a treia de pe podiumul Ligii A, la finele turului, AFC Bănești-Urleta (3-0).

Vreme de 60 de minute, fostul colaborator al lui Octavian Grigore, de la Chimia Brazi și CS Blejoi, antrenorul principal Răzvan Vlad, a folosit echipa de bază, apoi optând pentru ceilalați componenți ai lotului, deplasați la Ploiești. În momentul introducerii pe teren a rezervelor, echipa lui Vlad conducea cu 3-0, până la sfârșit făcându-și însă datoria, în privința eficienței, și jucătorii de schimb obișnuiți. Au rămas în afara jocului căpitanul Irinel Dumitru și noua achizție, ex-petrolistul Sebastian Petre, care se antrenează separat, din cauza unor probleme de ordin medical.

1Cosmin Lambru a deschis scorul în minutul 8, în urma unei centrări de pe dreapta a colaboratorului său preferat, Cătălin Ruptureanu – ca pe vremea lui… Ion Zaharia și Mircea Dridea, după cum își amintesc cei în vârstă! -, principalul marcator al Ligii A, atacant în vârstă de 18 ani, reluând precis în poarta adversă. Desprinderea s-a realizat după reușita lui Cristian Vasile (14), al doilea plasat, ex-aequo, pe podiumul golgheterilor turului de campionat șutând de la marginea careului mare. Tot fostul jucător al echipei CS Păulești a fixat scorul de la pauză, în chiar ultimul minut al reprizei, fructificând centrarea bună a fundașului dreapta Claudiu Stoica, una în cinstea… botezului fiului său, eveniment consemnat cu șapte zile înaintea testului cu Mizilul.

Formația cu un nume celebru în fotbalul autohton nu s-a predat cu totul și a reușit golul de onoare, în minutul 71, prin golgheterul ei și al Ligii A, în două sezoane, o dată cu peste 40 de goluri!!! Astfel, Daniel Costache a șutut la colțul lung, în stânga portarului advers, atrăgând atenția lui Tavi Grigore asupra sa, pentru meciul din Cupa României. Ambițioși, blejoienii au ripostat totuși pe loc, într-un interval de numai 9 minute ducând scorul la unul întâlnit la tenis, într-un set, 6-1! Marius Anghel, revenit de la Petrolistul Boldești cu mare poftă de joc și de… goluri, a punctat în minutul 75, ca urmare a unei pătrunderi pe stânga și a unui șut plasat, expediat de la 10 metri. Apoi, Florin Badea (79), aflat la marginea careului de „16 metri”, a avut noroc la o minge respinsă în el de către un adversar, balonul survolându-l, din ricoșeu, pe goal-keeper-ul Rapidului Mizil. În sfârșit, Alexandru Sterie (84), alias Corso, a închis „tabela” la 6-1, ulterior unei incursiuni pe banda dreaptă, finalizată cu trimiterea mingii, tot plasat, în plasa porții mizilenilor.

Răzvan Vlad și Emil Coșieru au folosit următorul prim „11”: Ad. Gheorghe – Cl. Stoica, V. Iordache, I. Filip (cpt), Șt. Stanca – Rudaru, Enciu – Ruptureanu, Cr. Vasile, Vl. Badea – Lambru. Au mai jucat apărătorii buturilor Mirea și A. Ioniță, plus jucătorii de câmp Sterie, J. Dobre, Cr. Vișan, Cr. Barbu, Al. Manea, Bălăceanu, M. Anton, M. Anghel și Fl. Badea.

2După cum se „mișcă”, în jocurile-test, cele două candidate autorizate la ocuparea primului loc din ierarhia finală a Ligii A Prahova, ACS Petrolul ’52 Ploiești și CS Blejoi, este cât se poate de clar că duelul lor, echilibrat, din toamna lui 2016 va continua cel puțin la același nivel și în primăvară. Dacă nu cumva, chiar și mai și! Fapt care va atrage cu siguranță, în locurile în care vor combate fiecare – nemaivorbind de duelul direct de pe arena Ilie Oană, din etapa a XVIII-a -, un număr simțitor sporit de iubitori ai fotbalului local, alături de suporterii fideli ai celor două grupări.

Foto: Paul MÂINEA