Taxa de depozitare a deșeurilor se suspendă până la 1 ianuarie 2019 – Anunţul Ministerului Mediului

Redactia -

Taxa de depozitare a deșeurilor se suspendă până la 1 ianuarie 2019 – Anunţul Ministerului Mediului

Guvernul României, prin Ministerul Mediului, a luat decizia de suspendare a taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019, ca urmare a unor deficiențe majore în aplicarea acesteia și a consecințelor sociale și de mediu înregistrate în primele 6 luni ale anului.

 „Constatăm un fenomen într-o continuă creștere a depozitării ilegale de deșeuri în România; ne confruntăm deja cu cantități duble comparativ cu 2016. De la începutul anului până în prezent, comisarii GNM au identificat cantități de deșeuri ilegal depozitate pe o suprafață totală, la nivel național, de 1 391 483 mp, față de 626 256 mp în 2016. Acest fenomen a apărut ca formă de eludare a taxei la depozit, fiind unul de natură să pună în pericol sănătatea comunităților în care astfel de cazuri sunt tot mai des identificate. România nu a fost suficient de pregătită pentru introducerea acestei taxe, aceasta fiind, de altfel, și concluzia la care am ajuns împreună cu Comisarul European pentru Mediu K. Vella. Acest instrument economic de stimulare a reciclării se aplică doar după ce sistemul colectării selective este funcțional în orice colț al țării, iar Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor sunt funcționale și pregătite să preia și să valorifice întregile cantități. Realitatea este că, în România, din 34 de SMID-uri construite cu fonduri europene doar unul este funcțional. În același timp, la fel de important este faptul că toate costurile provocate de introducerea taxei de depozit se regăsesc deja în facturile populației, în condițiile în care serviciile de salubritate nu s-au îmbunătățit față de anii precedenți. Ca atare, pentru o logică și coerență în aplicarea politicii de management al deșeurilor, România a luat decizia și a informat Comisia Europeană privind suspendarea taxei la depozit până la 1 ianuarie 2019. În perioada care urmează, vom aplica instrumente economice eficiente, fără costuri sociale și de mediu,  prin care colectarea selectivă să devină o practică națională, iar cantitățile care ajung să fie taxate la groapa de gunoi să se limiteze doar la fracția umedă. România nu riscă infringement prin adoptarea acestei măsuri, dimpotrivă, evită un fenomen fără precedent în care tot mai multe cantități de deșeuri ajung să fie depozitate ilegal în jurul orașelor noastre, iar costurile reciclării să fie suportate doar de populație”, a declarat Viceprim-ministrul Grațiela GAVRILESCU, ministrul Mediului.

Astfel, în urma discuțiilor cu C.E, dar și a negocierilor cu Asociațiile municipiilor și orașelor și cu operatorii de salubritate din România, s-a luat în discuție introducerea unui set de instrumente economice și măsuri care să impulsioneze sistemul reciclării în țara noastră și atingerea țintelor la nivel european:

  • Implementarea sistemului “plătești cât arunci”, sistem stipulat de lege, dar care nu este încă aplicat în România, care să conducă practic la utilizarea unui tarif diferențiat pentru cetățeanul care colectează selectiv.
  • Finalizarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor în luna octombrie și promovarea acestuia prin HG până la sfârșitul anului 2017;
  • Impunerea țintelor progresive pentru UAT–uri de reciclare anuală a deșeurilor municipale începând cu 25%, până la 50% în 2020. În același timp, această prevedere stipulează că, pentru cantitățile nereciclate conform țintei stabilite, UAT-urile vor plăti o contribuție la AFM de 50 lei/t;
  • Declanșarea de către Ministerul Mediului, împreună cu UAT-urile, a unor campanii naționale de conștientizare a populației prin care să se prezinte avantajele colectării selective. Astfel, populația va fi informată că are posibilitatea să plătească doar fracția umedă și că reciclabilele pot fi predate gratuit direct la operatorul de salubritate.
  • Operaționalizarea la nivel național a tuturor sistemelor de management integrat al deșeurilor (SMID-uri) construite în România.q

Direcția de Comunicare, Transparență și IT