Ţeapă la cântar în Piaţa centrală

Redactia -

Ţeapă la cântar în Piaţa centrală

În jurul orei 1730, polițiști de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în Piața centrală din municipiu o vânzătoare comercializa marfa cu lipsă la cântar. Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că un ploieștean a cumpărat cantitatea de 2 kg struguri, iar la recântărire lipseau 200 de grame. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, informează IJP Prahova.

foto: arhiva