Timbrul extrajudiciar – eliminat de ANAF

Mihai Ciobanu -

Timbrul extrajudiciar – eliminat de ANAF

Comunicat de presă

În cadrul procesului de eficientizare a procedurilor, în vederea flexibilizării și simplificării relației dintre ANAF și contribuabili, se are în vedere eliminarea timbrului extrajudiciar solicitat în prezent la eliberarea certificatelor și adeverințelor de către administrațiile financiare.

Această măsură vine în ajutorul contribuabililor care vor fi scutiți de drumurile și timpul alocat achiziționării acestor timbre. Totodată, prin eliminarea timbrului extrajudiciar, contribuabilii vor putea solicita prin mijloace electronice eliberarea certificatelor și a adeverințelor de care au nevoie.

‘Măsura care urmează să fie luată în scurt timp se află în momentul de față pe circuitul de aprobare și elaborare a actului normativ și se adresează exclusiv contribuabililor. Banii colectați la buget de pe urma achitării acestei taxe nu reprezintă un venit semnificativ, de care nu ne putem lipsi, atunci când punem în balanță efortul depus de contribuabili. De acum, eliberarea certificatelor și a adeverințelor va fi un proces mult simplificat de care vor beneficia foarte mulți oameni. Dincolo de eficientizarea mecanismelor de combatere a evaziunii fiscale, în procesul de modernizare a ANAF, început în urmă cu 2 ani, consider că mecanismul de plată a taxelor și relația Fisc—contribuabil trebuie simplificate în continuare, pentru a încuraja conformarea voluntară’ — Gelu Ștefan Diaconu, președintele ANAF.

SERVICIUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA