Apropierea meciului cu Steaua, echipa din România care face reţetele cele mai mari oriunde ar merge în ţară, sporeşte numărul de probleme pentru organizatorii partidei din data de 30 octombrie, de pe arena Ilie Oană, din Ploieşti. Astfel, ultima înscrisă pe agenda managerului general al AC FC Petrolul, Vivi Răchită, este cea a… toaletelor de la peluza rezevată suporterilor „roş-albaştrilor”, recunoscuţi pentru violenţa şi vandalizările lor.

Astfel, în conferinţa de presă săptămânală, Răchită a declarat că este încă în dubiu dacă să închidă sau nu WC-urile de la peluza a doua, cea dinspre centrul oraşului, ştiut fiind faptul că dotările tuturor toaletelor din noul stadion sunt similare cu ale hotelurilor de cel puţin patru stele. ” Mă sfătuia cineva să încuiem WC-urile din peluză şi să amplasăm în spatele spaţiului în care vor sta suporterii Stelei mai multe toalete ecologice închiriate”. Rămâne de văzut acum ce soluţie va fi aleasă până la urmă. Însă dacă se va opta pentru închiderea toaletelor, măsura nu ar fi deloc de condamnat, dată lipsa de civilizaţie bine cunoscută a fanilor Stelei.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline