Tradiţiile populare au viitor la Măgurele

Redactia -

Vineri, 12 mai 2017, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a participat la manifestarea „Monumente Istorice şi tradiţii locale” eveniment ce s-a desfăşurat la Căminul Cultural din localitatea Măgurele. Evenimentul a fost înscris cadrul proiectului „Hărți pentru a construi și a înțelege Europa” cofinanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene, proiect ce vizează schimbul de bune practici și favorizează deschiderea spre Europa, contribuind la formarea cetățeniei europene active. Elevii Școlii Gimnaziale Măgurele, în parteneriat cu alte trei şcoli din Franța (Collège Alex Mézenc, Le Pouzin), Italia (Instituto Comprensivo Dalmatio Birago, Passignano sul Trasimeno) și Portugalia (Agupamento de Escolas Dr. Flavio Gonzalves, Povoa de Varzim), au derulat activități în fiecare dintre cele patru școli, urmând ca în cadrul reuniunilor transnaționale să fie prezentate rezultatele obținute și să se realizeze activități comune de proiect. Astăzi, pe scena Căminului Cultural din Măgurele, s-a delulat ultima etapă a acestui proiect, unde, timp de 2 ore au cântat şi au dansat ansambluri folclorice din comunele Izvoarele, Bucov, Starchiojd, Bătrîni, Gornet, Măneciu, Poseşti, Drajna, Ariceşţi, Lapoş, Teişani, Măgurele, etc. Au mai fost prezenţi la eveniment, Emil Drăgănescu, subprefectul judeţului Prahova, Mircea Cosma, preşedintele Societăţii Cultural Istorice „Mihai Viteazul”, Vasilica Diaconu, primarul comunei Măgurele precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.

Această prezentare necesită JavaScript.