Trei angajate ale unei bănci din Ploieşti cercetate după ce au dispărut din casetele de valori ale unor clienţi sume uriaşe de bani

Redactia -

Trei angajate ale unei bănci din Ploieşti cercetate după ce au dispărut din casetele de valori ale unor clienţi sume uriaşe de bani

Ofițerii de investigare a criminalității economice au definitivat cercetările într-un dosar penal în care au fost cercetate trei ploieștence sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu și l-au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței competente a soluționa cauza.

Din cercetări a rezultat că, în calitate de funcționare ale unei agenții bancare, cele trei nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, din culpă, fapt ce ar fi dus la prejudicierea intereselor a două persoane, prin dispariția mai multor sume de bani și bunuri pe care acestea le aveau depozitate în casetele de valori închiriate de la instituția financiară în cauză.

Paguba creată acestora este de 2.700.000 lei, respectiv valoarea bunurilor reclamate ca fiind dispărute.