Trei vitezomani prinşi cu peste 200km/h pe autostrada Bucureşti – Ploieşti

Redactia -

Trei vitezomani prinşi cu peste 200km/h pe autostrada Bucureşti – Ploieşti

Trei bărbați au fost depistați, duminică, de polițiști, pe Autostrada A3, pe tronsonul București — Ploiești, în timp ce conduceau cu viteze de peste 200 de km/h. Polițiștii le-au aplicat amenzi de 945 de lei fiecăruia și le-au reținut permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

La data de 27 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A3, în timp ce se aflau în misiune pe tronsonul București — Ploiești, au depistat, în interval de o oră, trei bărbați care conduceau cu viteză excesivă.

Astfel, în intervalul orar 15.00 — 16.00, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani, au fost înregistrați de aparatul radar, la kilometrul 18, circulând din direcția Ploiești către București.

Doi dintre aceștia conduceau cu viteza de 202 km/h și al treilea cu viteza de 224 km/h.

Toți trei au fost sancționați contravențional cu amenzi de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii le-au reținut permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.