Un an care a început bine și s-a terminat rău de tot pentru Petrolul

Redactia -

Un an care a început bine și s-a terminat rău de tot pentru Petrolul

La debutul lui 2014, Petrolul era pe cai mari. Calificată, pentru a doua oară consecutiv, în semifinalele Cupei României-Timișoreana, visa la a păstra în vitrină  trofeul adjudecat în 2013. Mai mult, de pe locul 3 în ierarhia Ligii I, avea speranțe mari că putea ataca, cu șanse, supremația Stelei. Planuri frumoase pentru un an în care urma să se sărbătorească nouă decenii de existență. Însă, primul semestru a arătat limitele, deși a fost vorba și despre ghinion. Eliminarea din penultimul act al competiției KO, în ultima secundă a prelungirilor de la Giurgiu, cu Astra, și ratarea titlului, ba chiar și a locului secund din clasamentul celui dintâi eșalon, au coincis cu ratarea ambelor obiective autoimpuse. A rămas însă calificarea din nou în turul al II-lea preliminar din Europa League, cu un nou țel – accederea în grupe. S-a mers la fel ca în vara lui 2013, adică până în play-off, după o altă calificare de legendă în antecamera acestora, meciurile cu Vitesse, de la Arnhem, și – respectiv – Viktoria, de la Plzen, rămânând doar momente de referință în istoria clubului găzarilor. Iar s-a pus o barieră peste care nu s-a mai putut trece, însă. La finele ediției 2013-2014, un alt obstacol s-a dovedit de nesărit – locul 2 din Liga 1. A mai apărut, apoi, și insatisfacția eliminării premature din reînființata Cupă a Ligii și, deși rezultatele le depășeau cu mult pe cele dintr-o perioadă recentă. Astfel și-a făcut loc un sentiment de neîmplinire, o senzație de „bun în grad”. Visele, speranțele s-au reportat în sezonul următor. Unul ce a început bine, dar în prima lună a toamnei anului trecut și-a băgat dracul coada în viața Petrolului!

Adrian_Mutu_gol_la_Plzen_cu_Viktoria_digisport.roPrimul semn – demiterea neașteptată a lui Răzvan Lucescu. Al doilea, rezilierea contractului cu Adrian Mutu (foto mijloc; www.digisport.ro), despre care se anunțase că urma, oricum, să plece în India, la FC Pune City, în nou-înființata Supeligă din țara orientală. Deși contestat de majoritatea fotbaliștilor străini din lot, revenitul Gigi Mulțescu a terminat 2014 cu echipa calificată în semifinalele Cupei României și – deja… tradiție! – pe locul 3 în campionat. Cu amendamentul că distanța față de lider, aceeași Steaua, este mai mare decât acum un an. Lovitura de teatru a venit înaintea vacanței de iarnă, patronul Daniel Capră (foto jos, alături de soția sa, coborând trepetele spre sediul local al DIICOT; www.gsp.ro) și directorul general Marius Bucuroiu fiind reținuți, alături de alte persoane, sub acuzația de grup infracțional ce s-a ocupat, printre altele, de spălare de bani! În acel moment, s-a instalat paralizia în interiorul globului de sticlă de la arena Ilie Oană. Dintr-un club aparent solid, cu profit pe 2013, ni s-a dezv[luit un… mamut cu picioare de lut, gata să se prăbușească după descinderea mascaților! la „Ilie Oană”! Informații privind datorii mari au transpirat aproape instanatenu, ca și semnele ale unei posibile intrări în insolvență, ce-ar putea fi oficializate la mijlocul acestei luni. Gurile rele vorbesc chiar despre faliment, conturile blocate ale SC FC Petrolul legându-i de mâini pe cei rămași pe baricade, în absența conducerii la vârf. Desigur, mai sunt sume de încasat, dar vor merge doar la salariile anagajațiilor și la stat, pentru a se putea acoperi prejudiciul. În sfârșit, iminența unui exod masiv al vedetelor echipei este anunțată de… fotografiile lui Juan Angel Albin în tricoul unei formații din Veracruz, la care s-a antrenat deja. Motiv să credem – deși, oficial, nu s-a anunțată încă nimic în acest sens – că uruguayanul nu s-a dus în Mexic de capul lui, ci având ceva la mână. Cum în Dan_si_Clarisa_Capra_la_DIICOT_gsp.roultimele șase luni de contract au mai intrat și alți jucători străini ai ‘lupilor”, riscul de a nu mai prelungi angajamentele sau chiar de a-i pierde, încă de pe acum, pe sume nu foarte mari, este deja clar. Dacă se va declara intrarea în procesul de insolvență, dincolo de interdicția de a mai juca în ediția viitoare a cupelor europene, nivelarea salariilor la un nivel inferior celui din prezent ar conduce la alcătuirea unui efectiv scăzut valoric, neputându-se face bici din știți dumneavoastră ce.

Într-o perioadă de vid de informație din interior, cu privire la viitorul imediat al clubului, letargia fanilor surprinde măcar raportat la reacția dură din urmă cu un an, odată cu aflarea vânzării lui Hamza, Boudjemaa, Dore și Benga. Bazată foarte mult pe dragostea și suportul simpatizanților, Petrolul trăiește nu numai pentru ei, ci și, mai ales, prin ei. Cu atât mai mult are nevoie în prezent de un sprijin concret al suporterilor, chiar dacă încă este vacanță. Insolvența și – vai! – falimentul ar conduce la pierderea DEFINITIVĂ a palmaresului și a rezultatelor din cupele europene, orice altă nouă echipă înființată chiar purtând denumirea de Petrolul nemaivând istorie! Și nici ce inscripționa pe autocar! Atenție mare, mai ales, la acest aspect!